România liberă – Anamaria Neag, o tânără care a lăsat Suedia pentru societatea civilă din România

  1. Acasă
  2. LSRS în presă
  3. România liberă – Anamaria Neag, o tânără care a lăsat Suedia pentru societatea civilă din România

Tinerii sunt principala „forţă de muncă” din mediul neguvernametal, în special ca voluntari. „Profilul voluntarului român, comparabil cu profilului voluntarului vestic, este: tânăr sub 30 de ani, cu studii superioare şi o situţie economică bună”, crede Anamaria Neag, absolventa uneia dintre cele mai bune universităţi din lume (Lund, Suedia), care s-a întors în ţară pentru a lucra într-o organizaţie non-profit.

Deşi ne aliniem la „normele” vestice în privinţa profilului voluntarului, mai avem de recuperat la cifrele privind participarea.

Te-ai întors în ţară imediat după terminarea studiilor. Ce ţi s-a oferit aici?

A.N.: Da, m-am întors. Cele mai frecvente întrebări pe care le-am auzit au fost: De ce nu ai rămas acolo? De ce vrei să îţi strici viaţa întorcându-te?

Am plecat la studii în străinătate pentru a experimenta, pentru a-mi cunoaşte limitele. Şi tot din aceaste cauze m-am şi întors: am ales să revin pentru a vedea dacă îmi găsesc rostul acasă, dacă voi reuşi să schimb măcar o mică parte din societatea noastră. De câteva săptămâni am început să lucrez la Cluj la organizaţia non-profit Caritas Alba Iulia pe postul de PR assistant manager.
Am ales o organizaţie neguvernamentală fiindcă am experimentat în ţările vestice puterea extrem de relevantă a societăţii civile. Cred că doar prin implicarea activă a noastră, a cetăţenilor, putem să ne aşteptăm la o transformare a ţării noastre. Prin acest job, dar şi prin faptul că sunt Director Relaţia cu Presa la Liga Studenţilor Români din Străinătate, sper să pot convinge cât mai mulţi tineri că merită să ne întoarcem acasă. Doar astfel am putea contribui la o schimbare a societăţii româneşti.

Procentul românilor care au încredere în ONG-uri este egal cu procentul românilor care au fost sau sunt implicaţi într-un ONG (studiu FDSC 2010). Sunt românii nişte sceptici?

A.N.: Cred că ne lipseşte o cultură a societăţii civile. Mulţi nu cunosc sau nu înţeleg rostul acestor organizaţii. Citeam într-un raport recent că în 2007, 24% dintre respondenţii unui studiu nu cunoşteau conceptul de „organizaţie nonguvernamentală”. E un număr foarte mare.

E o mare diferenţă între societatea civilă suedeză şi cea românească, în primul rând având în vedere istoria recentă a celor două ţări. În Suedia activităţile de voluntariat, de exemplu, sunt considerate ca o parte importantă a procesului democratic.

Spre deosebire în România putem vorbi de societate civilă doar de 20 de ani. Cred că perioada comunistă, cu acele activităţi „voluntare”, neplătite şi obligatorii a influenţat în mod extrem de negativ percepţia oamenilor privind societatea civilă. Oamenii sunt sceptici faţă de ONG-uri, ceea ce e de înţeles, într-un fel. Pe de altă parte nici situaţia economică a ţării nu i-a fost de ajutor societăţii civile, mai multe studii sugerând că în perioadele de recesiune societatea civilă a fost una dintre cele mai afectate sectoare.

În privinţa voluntariatului, situaţia e cea mai proastă. România se remarcă prin nivelul foarte scăzut al implicării voluntare, constatat în mai multe tipuri de cercetări (eurobarometre, statistici naţionale). Înţeleg că pentru unii exeperienţa comunismului a creat o anume repulsie, dar cum rămâne cu tinerii?

A.N.: În România voluntarii sunt reprezentaţi în majoritate de tineri, cu studii superioare şi situaţie economică bună. Cei sub 30 de ani par a fi cei mai activi. Însă o problemă generală a societăţii româneşti este că oamenii aşteaptă ca problemele să fie soluţionate de altcineva, de autorităţi, de stat, de biserică.

Mi s-a părut incredibil ca atunci când discutând despre faptul că sunt atât de multe ONG-uri în Suedia, mi s-a răspuns: Facem voluntariat pentru binele public şi acest lucru merită orice efort. Cred că de aici ar trebui să începem să clădim această schimbare despre care se vorbeşte atât de insistent în mass-media

Cum poate fi îmbunătăţită situaţia?

A.N.: Probabil că şi ONG-urile mai au mult de lucru în privinţa vizibilităţii şi a promovării ideii de voluntariat, de exemplu. Cred că acestea trebuie să facă un efort pentru a câştiga încrederea oamenilor.

Au fost foarte multe scandaluri privind finanţările dubioase ale unora dintre aceste organizaţii nonguvernamentale. De aceea e vorba de transparenţă şi muncă multă. Şi e important ca atunci când o organizaţie face treabă bună să o comunice, să povestească ca oamenii să înţeleagă şi să realizeze importanţa şi puterea societăţii civile.

Din experienţa ta, dă-mi exemplul unui caz rezolvat de vocile unor voluntari.

În primul an de studiu am făcut parte din echipa internaţională al Amnesty International Lund.

Această echipă era formată din studenţi veniţi din toate colţurile lumii. Am lucrat pe mai multe proiecte, majoritatea axându-se pe imigranţii din Suedia, dar am avut şi un proiect ieşit din comun: discriminarea studenţilor străini. Era vorba de faptul că mai mulţi studenţi străini s-au plâns că ei plăteau cu mult mai mult pentru aceleaşi camere în cămin în comparaţie cu studenţii suedezi. S-a iscat un scandal imens, dat fiind faptul că Suedia e recunoscută pentru importanţa principiului egalităţii în societate. Într-un final am reuşit să găsim sprijin din partea universităţii.

Studenţii au fost despăgubiţi şi s-a introdus în regulamentul căminelor ca plata chiriei să fie în funcţie de starea camerelor şi să nu se facă deosebire între studenţii suedezi şi cei străini.

Ce le-ai răspunde celor care îi acuză de idealism pe aceia care au încredere în organizaţii precum Amnesty Intenational şi în general în ONG-uri?

A.N.: Nu e vorba de idealism. Cred că suntem cu toţii conştienţi că nu putem schimba lumea. Dar trebuie să conştientizăm şi faptul că stând deoparte şi aşteptând, nu vom avea parte de nicio schimbare. Nu e uşor să lupţi zi de zi cu morile de vânt, dar atunci când vezi că azi ai mai reuşit să realizezi ceva util chiar şi la nivel individual, parcă e mai uşor să vezi şi partea mai luminoasă a României.

Ce reprezintă societatea civilă pentru o nouă democraţie ca România şi ce ar trebui să reprezinte?

A.N.: Cum bine ştim, societatea civilă românească şi-a pierdut puterea în perioada regimului comunist. În aceşti 20 de ani această putere a trebuit să fie regăsită, reconstruită. Mi se pare extrem de relevant faptul că majoritatea tinerilor activează sau cel puţin cunosc ideea de voluntariat.

Totodată trebuie ca şi alte sectoare să recunoască importanţa societăţii civile, de exemplu sectorul privat. Nu trebuie să uităm de responsabilitatea socială corporatistă : companiile ar trebui să integreze în acţiunile şi în strategiile lor problemele sociale şi de mediu ale comunităţii în care sunt active.

Nu sunt o visătoare şi nu sper ca totul va fi mai bine peste câteva luni sau ani. Dar cred că doar atunci putem avea parte de o nouă democraţie când suntem gata să facem noi înşine ceva pentru asta.

Avem nevoie de voluntari? 

A.N.: Da, avem mare nevoie de voluntari. Voluntariatul îi ajută pe oameni să fie mai activi şi să ajute comunităţile în care trăiesc. Şi nu e vorba doar de ajutor. Prin voluntariat îţi faci prieteni, şi vei cunoaşte mai bine un alt spectru al societăţii.

Prin voluntariat poţi găsi soluţii la problemele locale sau de ce nu, naţionale. Într-un cuvânt, contribui la o schimbare necesară. Şi ca să invoc experienţa mea : pe cei mai buni prieteni de acum i-am cunoscut lucrând în cadrul unei organizaţii studenţeşti din Cluj. Şi tot atunci mi-am dat seama ce putere poate avea o organizaţie de acest fel în soluţionarea problemelor studenţeşti. Desigur, doar atunci când voluntarii sunt cu adevărat motivaţi.

Interviu realizat in colaborare cu LSRS și publicat în ziarul România Liberă

Meniu