Oana B: Ce poziție dețineți în acest moment?
Ioan M.: Analist în industria bancară, gestiune de portofolii de investiție.
Oana B.: Ce diplomă ați obținut sau veți obține și de la ce instituție?
Ioan M.: Northwestern University, Kellogg School of Management – PhD in Finance
Oana B.: Unde ați studiat în România și ce performanțe ați avut?
Ioan M.: După terminarea liceului am studiat la INSA în Lyon (politehnică), după care m-am transferat la Ecole Polytechnique în Paris. Acolo am descoperit interesul pentru matematica aplicată în finanțe, și am urmat cursuri de master în acest sens la Ecole des Mines de Paris și Universite Paris VI. În acest timp am efectuat și stagii de câteva luni în domeniul bancar, orientate spre dezvoltarea de modele financiare pentru produse de credit și FX. Un factor important a fost pasiunea pentru matematică dobândită din gimnaziu și liceu. Cu toate că e un domeniu abstract în mare parte, dincolo de aparențe dezvoltă imaginația și creativitatea, iar pentru a înțelege lucrurile în profunzime e nevoie atât de intuiție, cât și de rigurozitate, disciplină și perseverență. Rezultatele bune la olimpiade m-au ajutat să obțin burse la începutul studiilor, dar calitățile și atitudinea dezvoltate la olimpiade mă ajută și astăzi.
Oana B.: Cum v-ați decis să deveniți student la această instituție (Northwestern University, Kellogg School of Management)?
Ioan M.: E o instituție de top pentru programul MBA, cu profesori de renume mondial. Programul de PhD are ca scop principal pregătirea de viitori profesori, și eram interesat de această cariera, care poate oferi posibilitatea de a face cercetare independentă, de larg interes, în condiții foarte bune.
Oana B.: Ce fel de pregătire (cursuri, activități extrașcolare, premii) v-a trebuit pentru a avea o aplicație de succes?
Ioan M.: Am dovedit prin rezultatele la cursuri relevante (matematică aplicată, finanțe, economie), scrisori de recomandare și motivare, că am potențialul de a contribui în domeniu. Sunt importante interesul, cunoștințele, atitudinea (curiozitate, deschidere, auto-critică, perseverență).
Oana B.: Care este cel mai important lucru pe care l-ați făcut pentru a avea o aplicație de succes?
Ioan M.: În cazul meu a fost o decizie “de moment”, și am lucrat la compilarea și prezentarea elementelor din dosarul de candidatură, timp de câteva săptămâni. Dacă nu aș fi fost interesat de domeniu în cursul anilor anteriori, și dacă nu aveam rezultate și scrisori de recomandare bune, ar fi fost imposibil să prezint un dosar de calitate.
Oana B.: Ați recomanda unui student din România instituția la care studiați/ați studiat și de ce?
Ioan M.: Bineînțeles, dacă ești interesat de a face cercetare de calitate în finanțe sau mai general în management și economie, KSM oferă condiții deosebite și acces la profesori de renume.
Oana B.: Care au fost obstacolele pe care a trebuit să le depășiți pentru a ajunge la acest nivel de performanță?
Ioan M.: Atunci când ești pasionat de un domeniu, nu iți dai seama că “lucrezi” și în somn 🙂 cu alte cuvinte, munca nu e un obstacol, ci o plăcere. Bineînțeles, sunt și periode în care poți fii sub presiune, și e nevoie de rutină, dar dorința de a obține rezultatul te ține la suprafață.
Oana B.: Ce sfat aveți pentru elevii/studenții din România?
Ioan M.: Întrebați-vă în mod constant cum ați putea contribui și îmbunătăți diferite aspecte din domeniile care vă interesează; încercați să înțelegeți lucrurile în profunzime, și concentrați-vă pe calitate, nu pe aparențe; documentați-vă; nu ezitați să luați legătura și să discutați cu cât mai multă lume, să propuneți soluții și să fiți deschiși la sugestii; nu vă fie frică să greșiți, atâta timp cât sunteți atenți și învățați din greșeli; asumași-vă riscuri calculate, gândiți-vă la planul B; asumați-vă riscuri, dacă aveți obiective strategice la care știți aproximativ cum se poate ajunge; trăiți echilibrat, evitați stresul și bucurați-vă de viață 🙂
Oana B.:  Ce ați fi dorit să fi știut acum X ani cand ați aplicat la colegiu?
Ioan M.: Există riscul de a fi dezamăgit de perspectivele de carieră la terminarea studiilor. Diploma nu e o garanție, ci doar un bilet de intrate. Dacă nu ești cu adevărat pasionat de ceea ce faci, și nu te adaptezi constant la realitate, șansele de dezamăgire cresc. Pentru a avea succes, trebuie să contribui în mod susținut. Intrați în legatură cu cât mai multă lume; ești apreciat și atunci când poți ajuta cât mai mult, într-un fel sau altul.
Oana B.: Ce planuri de viitor aveți?
Ioan M.: Să devin un expert în domeniul meu, gestiunea de portofolii de investiție, ceea ce presupune un efort susținut și o înțelegere bună a multor domenii conexe.

Meniu