Gala LSRS 2020

  1. Acasă
  2. Gala LSRS 2020

LSRS promovează inițiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor săi, ca reprezentanți de bază ai României, şi o atitudine pozitivă față de perspectivele reîntoarcerii lor în țară.

Obiectivul principal LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale, civice şi culturale ale membrilor săi, precum și de a sprijini noua generație la dezvoltarea României.

#galaLSRS premiază,  pe baza unei competiții  deschise, studenţii şi absolvenţii din diaspora românească ce are ca scop recunoașterea performanțelor academice și extracurriculare. Acesta este singurul eveniment național destinat promovării meritelor și valorilor studenților români de pretutindeni. LSRS crede într-o nouă viziune și premiază oamenii care inspiră o nouă generație!

Gala Studenţilor Români din Străinătate 2019 a reprezentat o ocazie de a aduce alături reprezentanți de valoare ai diasporei academice și personalități recunoscute din mediul public, privat și non-guvernamental românesc. La împlinirea a 10 ani de #LSRS, la gală s-au înscris peste 800 de participanți și au fost acordate 7 premii.

#galaLSRS2020 premiază anul acesta următoarele categorii:

  • Studentul Român al Anului din Europa – Nivel Universitar (licență și masterat)
  • Studentul Român al Anului din Europa – Nivel Post-Universitar (doctorat și post-doctorat)
  • Studentul Român al Anului din America de Nord
  • Studentul Român al Anului de pe alte Continente
  • Studentul Român al Anului din cadrul ERASMUS
  • Studentul Anului în România
  • Premiul Special în Arte (adresată și studenților din România)

*  În cadrul galei LSRS se acordă premiul I, II, III și mențiuni!

Finalistii #galaLSRS2020

Delia Roxana Ionete

Europa Licență

Roxana Elena Dumitru

Europa Licență

Vlad Catălina

Europa Licență

Andrada Ioana Balmez

Europa Licență

Ștefania Felicia Pavel

Europa Master

Ana Lupu

Europa Master

Denisa Adina Zamfir

Europa Master

Teodora Lazăr

Europa Master

Marius Pernea

Europa Master

Daniel Prelipcean

Europa Master

Daniel Adrian Lungu

Europa Postuniversitar

Diana Alexandra Ciupageanu

Europa Postuniversitar

Anda Naciu

Europa Postuniversitar

Ionuț Gabriel Farcaș

Europa Postuniversitar

Irina Paladi

Europa Postuniversitar

Ioana Daria Cotrau

ERASMUS

Laura Ștefania Zota

ERASMUS

Diana Cosmina Neculau

ERASMUS

Andrea Sorana Margaras

ERASMUS

Ioana Catalină Diaconescu

ERASMUS

Oana Cosmina Mihalache

America de Nord

Diana Maria Suciu

America de Nord

Ruxandra Zait

America de Nord

Alexandra Ioana Manoliu

America de Nord

Monica Maria Burlacu

Romania Universitar

Vladimir Adrian Costea

Romania Postuniversitar

Aurelian Dragos Mohan

Romania Universitar

Mădălina Elena Grigore

Romania Universitar

Vlad Moisoiu

Romania Postuniversitar

Laura Maria Dogariu

Romania Postuniversitar

Oana Brandibur

Romania Postuniversitar

Mădalina Boț

Romania Universitar

Costin Busioc

Romania Universitar

Călin Mircea Rusu

Romania Postuniversitar

Florina Lepadatu

Alte Continente

Răducu Gabriel Ungureanu

Alte Continente

Andreea Rădulescu

Alte Continente

Ana Scripcariu Ochiai

Arte
Nume

Tudor Jitariu

Arte

Cristian Spătaru

Arte

Lia Rusu

Arte

Ciprian Ilie Buzilă

Arte

Dacă ai orice alte întrebări sau nelămuriri în legătură cu premiile LSRS sau cu participarea la gală scrie-ne la [email protected] și [email protected] sau dă follow evenimentului pe facebook!

LSRS este o organizaţie neguvernamentală, apolitică și echidistantă.

Gala LSRS – O nouă viziune | EDIȚIA A XI-A

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) anunță deschiderea înscrierilor pentru competiția anului:

„Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”

Ești student, masterand sau doctorand în țară sau în străinătate? Ești o persoană activă, întreprinzătoare, orientată spre dezvoltare academică, dezvoltare personală și implicare în comunitate? Atunci poți candida la unul din premiile LSRS:

  • Studentul Român al Anului din Europa*
    • Nivel universitar (licență, masterat)
    • Nivel post-universitar (doctorat, post-doctorat)
  • Studentul Român al Anului din America de Nord
  • Studentul Român al Anului de pe alte Continente
  • Studentul Român al Anului din cadrul ERASMUS
  • Studentul Anului în România
  • Premiul Special în Arte
  • Marele Premiu: Studentul Român al Anului din Străinătate**

*Pentru Studentul Român al Anului din Europa se vor acorda câte două premii, corespunzând nivelurilor: universitar (licență, masterat) și post-universitar (doctorat, post-doctorat).

**Toate candidaturile acceptate pentru categoriile de premii Studentul Român al Anului din America de Nord, Studentul Român al Anului din Europa, Studentul Anului de pe alte Continente (altele decât America și Europa), Studentul Român al Anului din cadrul ERASMUS și Premiul special în Arte (în cazul în care premiantul provine de la o universitate din străinătate) intră automat în întrecerea pentru Marele Premiu: Studentul Român al Anului din Străinătate!

Competiția pentru Marele Premiu: Studentul Român al Anului din Străinătate este deschisă, ca și până acum, tuturor tinerilor români care au studiat în anul universitar 2018-2019 în străinătate, indiferent de aria geografică în care sunt localizate instituțiile de educație respective. De asemenea, sunt binevenite candidaturi din toate domeniile de studiu — de la științele exacte la științele umaniste și arte.

În urma competiției, vor fi premiați cei mai buni studenți români din străinătate și din țară în anul academic 2018-2019. Pentru Studentul Român al Anului din cadrul ERASMUS sunt eligibili studenții care au obținut minim 30 ECTS / semestru, respectiv 60 ECTS / an academic.

Înscrierile sunt gratuite şi se realizează exclusiv online până la data de 27 noiembrie 2019.

Pentru înscrierea în competițiile pentru categoriile de premii Studentul Anului din America de Nord, din Europa, de pe alte Continente și din România, dar și pentru Premiul Special în Arte vă rugăm să completați formularul disponibil la www.lsrs.ro/gala-lsrs-2020/ atașând următoarele trei documente:

  • CV de maxim 2 pagini (în limba română) salvat cu denumirea NumePrenumeCV
  • Scurtă descriere personală, mentionand activitățile desfășurate de candidat în limba română, scrisă cu diacritice, la persoana I, salvată cu denumirea NumePrenumeDescriere. Opțional, se poate trimite și un scurt videoclip de prezentare salvat cu denumirea NumePrenumeVideoclip.
  • O poză recentă a candidatului salvată cu denumirea

Pentru înscrierea în competiția pentru premiul Studentul Românal Anului din cadrul ERASMUS, vă rugăm să completați formularul disponibil la www.lsrs.ro/gala-lsrs-2020/ și să atașați următoarele patru documente:

  • CV de maxim 2 pagini (în limba română) salvat cu denumirea NumePrenumeCV
  • Scurtă autodescriere (în limba română, cu diacritice, la persoana I, care să conțină țara și universitatea la care studiezi/ai studiat și orașul de proveniență) salvată cu denumirea NumePrenumeDescriere
  • Formularul de candidatură „Formular ERASMUS Premiile LSRS 2018” completat (poate fi descărcat aici: lsrs.ro/gala-lsrs-2020/)
  • O poză recentă a candidatului salvată cu denumirea

Opțional, se poate trimite și un scurt videoclip de prezentare salvat cu denumirea NumePrenumeVideoclip.

Dacă doriți să recomandați pe cineva, o puteți face la www.lsrs.ro/gala-lsrs-2020/.

Pentru mai multe detalii, te rugăm să parcurgi Regulamentul general de participare la „Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”, precum și criteriile de jurizare.

Câştigătorii vor fi selectaţi de un juriu alcătuit din persoane marcante ale societăţii româneşti din mediul academic și profesional. Premiile vor fi acordate în cadrul Galei LSRS – O nouă viziune, care va avea loc pe 7 ianuarie 2020, în Bucureşti.

Pentru orice alte întrebări, nu ezita să ne contactezi la adresa: [email protected] sau [email protected].

De asemenea, poți afla mai multe informații despre edițiile anterioare și premianții Galei LSRS, accesând următorul link www.lsrs.ro/gala-lsrs-2020/

Așteptăm cu drag candidatura ta. Mult succes!

Echipa de organizare a Galei LSRS

REGULAMENT Gala LSRS – O nouă viziune | EDIȚIA A XI-A

Prezentarea proiectului

„Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate” este un proiect al Ligii Studenților Români din Străinătate care se încadrează în misiunea sa statutară, ce se va desfășura în cadrul evenimentului „Gala LSRS – O Nouă Viziune” în data de 7 Ianuarie 2020.

Scopul proiectului este de a promova și de a premia excelența academică în rândul studenților români de pretutindeni.

Descrierea competiției

„Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate” este o competiție la care pot candida studenți români înscriși la programele de licență, masterat, doctorat, post-doctorat sau absolvenții care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prezentate mai jos.

Categorii de premii

La această ediție a „Premiilor LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate” se vor decerna următoarele categorii de premii:

  • Studentul Român al Anului din America de Nord
    • Nivel universitar (licență, masterat) + Nivel post-universitar (doctorat, post-doctorat)
  • Studentul Român al Anului din Europa*
    • Nivel universitar (licență, masterat)
    • Nivel post-universitar (doctorat, post-doctorat)
  • Studentul Român al Anului de pe alte Continente
  • Studentul Român al Anului din cadrul ERASMUS
  • Premiul Special în Arte
  • Studentul Anului în România
  • Marele Premiu: Studentul Român al Anului din Străinătate

*Pentru Studentul Român al Anului din Europa se vor acorda câte două premii, corespunzând nivelurilor: universitar (licență și masterat) și post-universitar (doctorat și post-doctorat).

Toate candidaturile, cu excepția celor pentru „Studentul Anului în România”, intră automat și în competiția pentru marele premiu: Studentul Român al Anului din Străinătate.

Juriul

Jurizarea candidaților se va desfășura în două etape. Preselecţia va fi realizată de către laureații edițiilor anterioare ale Galei LSRS, iar selecţia finală de un juriu format din personalități ale mediului academic, administrației publice, societății civile și al mediului de afaceri.

În cazul competiției pentru Premiul Special în Arte, jurizarea va fi realizată de către experți consacrați în domeniul Artelor.

Drepturile participanților:

  • Să participe la evenimentul „Gala LSRS – O Nouă Viziune” fără a li se percepe niciun fel de taxe;
  • Să le fie evaluată candidatura atât în vederea primirii distincției în cadrul categoriei pentru care au candidat, cât și pentru distincția „Studentul Român al Anului din Străinătate” (cu excepția candidaturilor pentru „Studentul Anului în România”);
  • Să promoveze pe orice canal de comunicare participarea la „Gala Studenților Români din Străinătate”, precum și posibilele distincții obținute.

Obligațiile participanților:

  • Să respecte Regulamentul competiției și deciziile juriului;
  • Să pună la dispoziția organizatorilor sau a juriului, dacă este cazul, documente suplimentare care să detalieze informațiile trimise către LSRS privind rezultatele obținute și activitățile desfășurate și înscrise în competiție;
  • Să colaboreze cu organizatorii în vederea realizării unor documentare legate de proiect (de exemplu: materiale audio-video, mărturii ale beneficiarilor etc);
  • Să nu angajeze numele „Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”, „Gala LSRS – O Nouă Viziune” sau „Liga Studenților Români din Străinătate” în contexte care pot aduce prejudicii imaginii proiectului și/sau organizatorilor săi.
  • Să fie prezenți la ceremonia de decernare a premiilor pentru „Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate” din 7 ianuarie 2020 în cadrul Galei LSRS – O nouă viziune, dacă se află printre finaliști; în caz contrar, organizatorul poate decide acordarea premiului următorului student ce îndeplinește condițiile prezentului regulament.

Procedura de înscriere

Înscrierea în competiția „Gala LSRS – O Nouă Viziune” se realizează prin completarea formularului online disponibil la www.lsrs.ro/gala-lsrs-2020//concurs. Fiecare candidatură acceptată, cu excepția celor pentru „Studentul Anului în România”, intră automat și în competiția pentru Marele premiu „Studentul Român al Anului din Străinătate”.

Documentele necesare pentru înscrierea în competiție sunt:

  • CV de maxim 2 pagini (în limba română) salvat cu denumirea NumePrenumeCV
  • Scurtă descriere personală, mentionand activitățile desfășurate de candidat în limba română, scrisă cu diacritice, la persoana I, salvată cu denumirea NumePrenumeDescriere. Opțional, se poate trimite și un scurt videoclip de prezentare salvat cu denumirea NumePrenumeVideoclip.
  • O poză recentă a candidatului salvată cu denumirea

Doar pentru înscrierea în concursul Studentul Român al Anului în cadrul ERASMUS este necesară completarea formularului de candidatură, disponibil online la www.lsrs.ro/gala-lsrs-2020//concurs (a se vedea Formular ERASMUS Premiile LSRS 2019).

Opțional, se poate trimite și un scurt videoclip de prezentare salvat cu denumirea NumePrenumeVideoclip.

Dacă doriți să recomandați pe cineva, o puteți face la www.lsrs.ro/gala-lsrs-2020//concurs.

După primirea candidaturii, echipa LSRS va verifica dosarul și va valida aplicația prin e-mail sau prin telefon. Candidatul trebuie să ofere în documentele de înscriere o adresă de e-mail și un număr de telefon valide. Este posibilă solicitarea de materiale suplimentare în cazul în care aplicația nu este completă.

O candidatură înscrisă în competiție va fi evaluată de juriu după ce va fi trimisă prin e-mail și doar după ce LSRS va verifica validitatea documentelor transmise și va oferi feedback candidatului.

Înscrierea în competiție implică acceptarea termenilor și condițiilor din prezentul Regulament. Organizatorii își rezervă dreptul de a solicita revizuirea informațiilor din dosarele ce conțin greșeli sau omisiuni flagrante și vor acorda asistență participanților pe întreaga perioadă de înscriere.

La solicitarea organizatorilor, participanții trebuie să poată prezenta acte oficiale sau alte dovezi care să demonstreze informațiile din documentele de candidatură. În cazul în care se vor constata neconcordanțe sau candidatul se va găsi în imposibilitatea de a demonstra informații esențiale din dosarul de candidatură, se va lua măsura excluderii acestuia din concurs sau retragerea distincțiilor primite.

Dreptul de autor

Organizatorii își rezervă dreptul de a folosi în materialele de promovare ale Premiilor LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate numele participanților, informații din cadrul documentelor trimise, fotografii sau alte materiale legate de activitățile lor academice.

Criterii de eligibilitate

Candidatul trebuie să aibă în vedere aceste criterii în momentul trimiterii documentelor de înscriere. Organizatorii își rezervă dreptul de a elimina din concurs înscrierile care nu corespund criteriilor de eligibilitate prezentate mai jos:

  • Sunt eligibili studenții români din toate ciclurile universitare, care au studiat în anul 2018/2019 la universități din străinătate, inclusiv cei care au absolvit în anul 2019.
  • Pentru premiul „Studentul Român al Anului în cadrul ERASMUS” sunt eligibili studenții care au obținut minim 30 ECTS/semestru, respectiv 60 ECTS/an academic. Studenții trebuie să fie înregistrați la o universitate din România, stagiul Erasmus putând a fi desfășurat la orice universitate din lume.
  • Pentru premiul „Studentul Anului în România” sunt eligibili studenții români din toate ciclurile universitare, care au studiat în anul 2018/2019 la universități din România, inclusiv cei care au absolvit în anul 2019.
  • Pentru „Premiul Special în Arte” sunt eligibili studenții români în domeniul Artelor din toate ciclurile universitare, care au studiat în anul 2018/2019 la universități din România sau străinătate, inclusiv cei care au absolvit în anul 2019.

Atenție! Finaliștii edițiilor anterioare ale Galei Studenților Români din Străinătate nu sunt eligibili pentru a se mai înscrie la o nouă ediție a concursului „Premiile LSRS pentru Excelența Academică în Străinătate”.

Criterii de Evaluare

Academic :

  • Rezultate notabile și mențiuni speciale în domeniul de studiu 1’ domeniul artistic
  • Activitate științifică (publicare de articole, cărți, lucrări în domeniul de specialitate, proiecte de cercetare, participare la sesiuni științifice etc.) 2’ Creație artistică / interpretare (expoziții, concerte, interpretare, publicare de articole, cărți, lucrări în domeniul de specialitate, proiecte de cercetare, participare la sesiuni științifice, etc.)

Activități extra-curriculare :

  • În plan social: implicare socială (activități de dezvoltare comunitară, strângere de fonduri, proiecte umanitare, proiecte implicând comunitatea românească sau promovând imaginea României)
  • În plan personal: participări la concursuri, școli de vară, stagii de perfecționare sau activități remunerate, expoziții personale sau de grup, dezvoltare hobby(-uri) etc.

1 Pentru Premiul Special în Arte

2 Pentru Premiul Special în Arte

Pentru fiecare din cele 4 criterii de jurizare, juriul va acorda candidatului o notă de la 1 la 5.

Legenda notare:

1 – slab

2 – atinge criteriul într-o mică măsură

3 – întrunește suficient criteriul

4 – se remarcă prin realizări bune, peste medie

5 – se remarcă prin excelență la acest aspect, este foarte bun

Pentru stabilirea notei finale, proporțiile pentru fiecare criteriu vor fi decise prin consultări cu membrii juriului, însă, ca în fiecare an, accentul se va pune pe activitatea academică.

Criteriu de departajare (în caz de egalitate de punctaj): Clasamentul universității pentru domeniul academic în care se încadrează studiile candidatului

Conflict de interese

Membrii echipei de organizare a Galei Studenților Români din Străinătate nu pot participa la competiția „Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”.

Notă: Organizatorul își rezervă dreptul de a schimba datele competiției și se obligă să anunțe orice modificare în regulament pe website-ul oficial al competiției: www.lsrs.ro/gala-lsrs-2020/

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați pagina web a evenimentului: www.lsrs.ro/gala-lsrs-2020/ sau să trimiteți un e-mail la adresa [email protected].

Criterii de Jurizare Gala LSRS – O nouă viziune | EDIȚIA A XI-A

Academic :

  • Rezultate notabile și mențiuni speciale în domeniul de studiu 1’ domeniul artistic
  • Activitate științifică (publicare de articole, cărți, lucrări în domeniul de specialitate, proiecte de cercetare, participare la sesiuni științifice etc.) 2’ Creație artistică / interpretare (expoziții, concerte, interpretare, publicare de articole, cărți, lucrări în domeniul de specialitate, proiecte de cercetare, participare la sesiuni științifice, etc.)

Activități extra-curriculare :

  • În plan social: Implicare socială (activități de dezvoltare comunitară, strângere de fonduri, proiecte umanitare, proiecte implicând comunitatea românească sau promovând imaginea României)
  • În plan personal: Participări la concursuri, școli de vară, stagii de perfecționare sau activități remunerate, expoziții personale sau de grup, dezvoltare hobby(-uri) etc.

Pentru fiecare din cele 4 criterii de jurizare, juriul va acorda candidatului o notă de la 1 la 5.

Legenda de notare este următoarea:

1 – slab

2 – atinge criteriul într-o mică măsură

3 – întrunește suficient criteriul

  • – se remarcă prin realizări bune, peste medie
  • – se remarcă prin excelență la acest aspect, este foarte bun

Pentru stabilirea notei finale, proporțiile pentru fiecare criteriu vor fi decise prin consultări cu membrii juriului, însă, ca în fiecare an, accentul se va pune pe activitatea academică.

Criteriu de departajare (în caz de egalitate de punctaj): Clasamentul universității pentru domeniul academic în care se încadrează studiile candidatului.

1 Pentru Premiul Special în Arte

2 Pentru Premiul Special în Arte

Etapele Jurizării

În cazul competițiilor pentru premiile Studentul Român al Anului din America de Nord, Studentul Român al Anului din Europa, Studentul Român al Anului de pe alte Continente (altele decât America și Europa), respectiv Studentul Anului în România, jurizarea candidaților se va desfășura în două etape. Preselecţia va fi realizată de către laureații edițiilor anterioare ale Galei LSRS, iar selecţia finală de către un juriu format din personalități ale mediului academic, sectorului public, societății civile și mediului de afaceri.

În cazul competiției pentru Premiul Special în Arte, jurizarea va fi realizată de către experți consacrați în domeniul Artelor.

Criterii de eligibilitate

  • Sunt eligibili studenții români din toate ciclurile universitare, care au studiat în anul 2018/2019 la universități din străinătate, inclusiv cei care au absolvit în anul 2019.
  • Pentru premiul „Studentul Român al Anului din cadrul ERASMUS” sunt eligibili studenții care au obținut minim 30 ECTS / semestru, respectiv 60 ECTS / an academic. Studenții trebuie să fie înregistrați la o universitate din România, stagiul Erasmus putând a fi desfășurat la orice universitate din lume.
  • Pentru premiul „Studentul Anului în România” sunt eligibili studenții români din toate ciclurile universitare, care au studiat în anul 2018/2019 la universități din România, inclusiv cei care au absolvit în anul 2019.
  • Pentru „Premiul Special în Arte” sunt eligibili studenții români în domeniul Artelor din toate ciclurile universitare, care au studiat în anul 2018/2019 la universități din România sau străinătate, inclusiv cei care au absolvit în anul 2019.

Parteneri & Sponsori:

Oamenii care fac #galaLSRS2020 să se îmtâmple!