Herculane Project – tinerii care readuc la viață Băile Herculane

  1. Acasă
  2. News/Noutăți
  3. Herculane Project – tinerii care readuc la viață Băile Herculane
Oana-Ștefania Chirilă, membru fondator al Herculane Project
Copyright @Flavius Neamciuc

Liga Studenților Români din Străinătate dă startul campaniei “Inspirație pentru o nouă generație”, un nou proiect al asociației, constând într-o serie de articole de tip interviu cu și despre oameni care întreprind acțiuni relevante pentru tinerii români și pentru societatea românească.

Astfel, ne dorim să inspirăm tinerii români atât din țară, cât și de peste hotare, să creadă în schimbarea pe care o pot determina în jurul lor. Mai mult, “Inspirație pentru o nouă generație” are ca obiectiv informare tinerilor despre potențialul, dar și provocările reușitei, fie ea acasă sau în străinătate și crearea unei comunități a celor care cred în schimbarea adusă de micile contribuții ale fiecăruia, toate acestea prin intermediul exemplului celor care și-au lăsat deja amprenta în domeniile lor de activitate.

Primul interviu din cadrul acestei campanii a fost realizat alături de Oana-Ștefania Chirilă, membru fondator al Herculane Project, proiectul ambițios al unor tineri arhitecți, ce își propune reactivarea turistică a Stațiunii Băile Herculane.

Sursă: Facebook Herculane Project

Despre Herculane Project – Cum a pornit și încotro se îndreaptă

LSRS: Bună, mă bucur tare mult că iei parte la proiectul nostru și că ești de acord să îmi oferi acest interviu. Aș vrea să începem prin a te întreba câteva lucruri despre proiect. Spune-mi mai pe larg, pentru cei care nu știu despre ce este vorba în Herculane Project, cum a început totul și ce vă face pe voi să mergeți mai departe cu proiectul.

Oana: Bună. Mulțumim și noi pentru invitație. Proiectul a început foarte spontan. Inițial nu ne gândiserăm să facem un proiect la nivelul la care a ajuns el acum, adică atât de bine cunoscut și cu atât de mare impact în zonă. Nici nu știam că avem capacitatea să facem așa ceva, însă am constatat niște probleme când am ajuns în Herculane total întâmplător și am decis să luăm atitudine.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să scriem un articol pe care mai apoi l-am postat pe rețeaua socială Bored Panda. L-am postat fără a avea vreo tentă negativă – “Uite cum se degradează patrimoniul, uite ce nasol că nu avem grijă de valorile noastre”; din contră – “Uite ce frumos arată, inclusiv așa, hai să facem ceva!”. Și am fost șocați să vedem că în două-trei zile am avut undeva la 18.000 de vizualizări. Oamenii deja începuseră să ne scrie, și acela a fost momentul în care am decis – “Okay, trebuie să facem mai mult decât atât” – și practic, așa a început Herculane Project, foarte spontan, pas cu pas.

Ce ne determină să mergem mai departe sunt oamenii, ca să fiu sinceră, comunitatea de acolo, cei care ne susțin, cei care s-au implicat pe parcurs și ne-au ajutat, echipa noastră. Practic, noi tot ceea ce facem, chiar dacă are legătură cu patrimoniul și cu reactivarea acestuia, facem pentru oameni, fiindcă ei sunt beneficiarii noștri direcți și ei ne fac să continuăm proiectul.

LSRS: Spune-mi, te rog, cum vedeți voi evoluția acestui proiect în viitor și care este ținta? Unde va doriți să ajungeți cu el?

O: Ne dorim să ajungem la reactivarea centrului istoric. Atât din punct de vedere arhitectural, cât și social și cultural. Practic, acum în Herculane, centrul istoric este într-o stare de abandon, sunt numai câteva clădiri care mai funcționează, iar partea de restaurare merge foarte greu sau are foarte multe probleme. Acum, noi, prin diverse unelte, prin cultură, prin educație, prin proiecte efective de arhitectură, strategii și așa mai departe, ne propunem să reactivăm și să creăm un concept integrat de reactivare a patrimoniului.

Și unde sperăm noi să ajungem? Cel mai mare obiectiv al nostru de până acum este includerea ansamblului arhitectural de acolo în Patrimoniul UNESCO. Asta ar aduce de la sine foarte multe beneficii indirecte în zonă. Ar atrage turiști, Herculane putând fi inclus în diverse trasee culturale din țară și din Europa. Ar putea fi atrași mai mulți bani, mai multe fonduri, fiindcă fondurile pentru Patrimoniul UNESCO sunt duble față de cele normale. Ar avea foarte multe beneficii și cam acolo țintim să ajungem și sperăm să și reușim.

LSRS: Eu am urmărit activitatea voastră și am înțeles, nu știu dacă și corect, că v-ar fi mult mai greu să readuceți băile Herculane la funcționalitatea lor inițială și că momentan, vă doriți o restaurare care să fie funcțională din punct de vedere turistic. Am înțeles bine?

O: Da, este foarte greu să le aduci la stadiul inițial, să poată avea funcțiunea pe care o aveau ele înainte, majoritatea fiind băi termale, fiindcă pentru a atinge standardele Europene trebuie să investești foarte mulți bani, să achiziționezi foarte multe echipamente, care costă foarte mult. Atunci, noi încercăm să gândim proiectul astfel încât să aducă un beneficiu și pe termen mediu și pe termen lung, fără a trebui să investești ca administrație, ca stat, ca investitor privat, extraordinar de mult. Sunt tot felul de artificii, dar da, în principiu ne dorim să reactivăm acest centru în beneficiul comunității și al turiștilor, mai mult accentuând partea culturală. Echipamentele balneare, poate ați văzut și voi în poze, nu pot susține un spa modern, ar fi foarte costisitor. Cel mai bine ar fi să se construiască un spa modern altundeva în oraș, iar restul clădirilor să funcționeze ca altceva, să aibă un mix de funcțiuni.

Sursă: Facebook Herculane Project

Implicarea tinerilor în Herculane Project

LSRS: Îmi imaginez, neactivând în domeniul acesta, că este un proiect care necesită să fii extrem de implicat la față locului, să pui osul la treabă. Aș vrea să te întreb, cum vedeți voi implicarea tinerilor în inițiativa voastră, în inițiative de genul acesta și în mediul ONG în general? Cam care este interacțiunea pe care o aveți cu tinerii și cam ce aport au ei în Herculane Project?

O: Este foarte interesant! După cum am spus, de la început am atras destul de multă atenție și am avut norocul să atragem alături de noi nu numai tineri, ci oameni din toate categoriile de vârstă. Asta s-a întâmplat chiar dacă nu aveam experiență și chiar dacă poate nu știam ce facem inițial, fiindcă nu ne-am dat seama chiar în ce ne băgăm.

Am atras oameni cu experiență pe de o parte, oameni de-ai locului și care doreau să se implice din motive emoționale, din nostalgia vremurilor, pe de altă parte și tineri, fiindcă, altfel, acest proiect nu putea să continue. Am avut și avem, sper, încă energie, am avut entuziasmul acesta idealist, cum că noi putem să mutăm munții din loc, indiferent de circumstanțe. Ne-am setat așa un obiectiv foarte mare pe un termen foarte scurt. Am atras alături de noi și tineri, tineri din domeniul nostru, din arhitectură, din arte, am atras foarte mulți oameni care vor să ne ajute.

LSRS: Ați atras și tineri care nu au neapărat competențe specifice proiectului?

O: Da, oamenii au fost fascinați de faptul că noi am început să facem ceva într-un loc în care nu s-a întâmplă nimic timp de 30 de ani. Și mai e și fascinația asta a locului, că el arată superb așa cum e. Și toată lumea, noi tinerii, în special, avem fascinația asta către locuri mai deosebite, chiar și abandonate. Și atunci, am atras foarte mulți care ziceau – “Mamă, ce mișto, vrem și noi să venim, vrem și noi să vă ajutăm, e super tare ce faceți, hai să vedem cum.”

Cam așa am început să atragem, prin promovare, dar am făcut și diverse call-uri pe Social Media. La un moment dat, fiindcă ne-am dat seama că trebuie să ne mărim echipa, am luat alături de noi foarte mulți oameni, inclusiv elevi de liceu. Am fost foarte surprinși să vedem că am avut voluntari inclusiv de această vârstă, care erau foarte entuziasmați să vadă cum și ce se întâmplă în astfel de proiecte. Erau elevi care pe viitor își doreau să meargă la o facultate din domeniu, arhitectură, construcții și atunci, cumva au avut oportunitatea să vadă ce se întâmplă în spatele ușilor închise, cum se gestionează un proiect, cum negociezi cu administrația, cu executanții, cu tot felul de stakeholders care sunt absolut necesari.

LSRS: Care este aportul acestor elevi de liceu care vin să vă ajute?

O: În principiu, ne ajută pe partea logistică. De exemplu, am avut tot felul de activități în Herculane și au venit alături de noi, unii făcând fotografii, fiindcă aveau hobby-ul acesta și atunci au fotografiat ei întregul eveniment, alții ocupându-se de participanții la evenimente, alții venind cu idei creative.

Noi, cel puțin echipa nucleu, de management, fiind în contact cu partea juridică și cea economică, alergăm încolo, încoace, mediem situații. Cumva, nu neapărat că ne pierdem latura creativă, dar nu mai e la fel de fresh și inovatoare ca a celor care poate nu văd și aspectele astea mai dure din spate. Astfel, când avem, de exemplu, noi proiecte, sau vrem să începem noi proiecte, ei sunt cei care vin cu idei foarte faine. Am rămas surprinsă de maturitatea cu care tratează totul, nu e o joacă, au luat-o foarte în serios și chestia asta mi-a plăcut foarte mult.

LSRS: Asta este o veste super îmbucurătoare, mai ales că, deseori auzim un feedback negativ de la cei mai mari că noi, că generația noastră, sau generațiile de după noi nu mai sunt la fel de serioase, că nu își mai asumă responsabilitate.

Noi, cu toate astea, credem foarte mult în puterea generațiilor noastre, fiindcă venim dintr-un alt context și avem așa un “zvâc” puternic de a face lucruri.

Aș vrea să te întreb cum crezi că va evolua implicarea tinerilor în viitor.  Dacă pe parcursul evoluției proiectului vostru, de acum pe ‘n’ ani, crezi că implicarea tinerilor va fi la fel de puternică, la fel de “acolo”?

O: Da, eu chiar sper asta și cumva acesta este și planul nostru. Noi, nu neapărat că suntem mai bătrâni, eu am 25 de ani, iar media echipei de management a proiectului este undeva la 26-27. Însă, dorim să îi pregătim și să îi inițiem pe toți cei pe care îi luăm alături de noi, chiar și mai tineri decât noi – și nu refuzăm pe nimeni. Facem asta ca și ei să fie capabili să își asume și poate chiar să preia, de exemplu, inclusiv partea de management a acestui proiect, fiindcă noi nu vom putea să fim mereu coordonatori.

Eu chiar îmi doresc să îi educăm spre a-și asuma mai multe decizii și cred că implicarea lor va avea o evoluție ascendentă. Vor fi din ce în ce mai mulți tineri care vor dori să se implice, nu numai în proiectul nostru, ci și în alte proiecte, în general. Am observat că tinerii vor să se implice și asta e foarte interesant de urmărit și de încurajat.

Nici eu, până la un punct, nu m-am implicat foarte mult în problemele pe care le observam în jurul meu și nu o făceam, pentru că nu mă simțeam neapărat încurajată. Poate aveam nevoie și de aprobarea de care noi avem uneori nevoie – ”Uite e bine să faci asta, sau nu, nu e bine să faci asta” .

Pentru a ieși din cercul acesta vicios- eu asta sper să îi încurajez și pe ei să facă – să iasă din cercul acesta de a avea nevoie de o validare de la altcineva, de la cineva mai mare. Nu știu dacă tu ai simțit asta, dar uneori ni se taie elanul dinainte să începem, și asta e foarte rău. Noi trebuie să fim încurajați și să ne fie respectate dorințele și nevoile, fiindcă noi suntem foarte conectați la contextele din care facem parte social, cultural, chiar și tehnologic. Adică, vedem ce se mișcă, ce e bun și ce e rău și putem să facem diferența și mai apoi să alegem unde să ne implicăm.

LSRS: Aș vrea să te întreb legat de asta, și pentru că ți-am explicat că proiectul nostru este întocmai menit să încurajeze tinerii să creadă în schimbare și să se implice în problemele din jurul lor, cum ați caracteriza voi, prin prisma proiectului vostru, generația noastră? Atât prin prisma voastră, a echipei de management, cât și prin prisma celor care se implică, a voluntarilor? Dacă ar fi să găsești trei cuvinte pentru generația noastră, care ar fi acelea?

O: Curioasă, e o generație care e curioasă să afle cât mai mult și să se implice pe mai multe “paliere”. Cred că facem parte dintr-o generație care e pregătită să își asume anumite decizii și anumiți pași și asta e extraordinar de bine.

În același timp, e o generație care e foarte conectată  la tot ceea ce se întâmplă în jur, nu numai la probleme, dar și la oportunități, la elemente de inovație, elemente culturale și sociale. Cred că asta ne caracterizează pe noi foarte mult – avem mobilitatea aceasta la îndemână și libertatea de a face încercări.

Generațiile și patrimoniul

LSRS: Da, total de acord. Cum credeți voi că ne raportăm noi ca generație la cultură și la patrimoniu?

O: Din câte am observat, noi, tinerii, cumva suntem foarte conectați la diverse forme de expresie culturală, cu care suntem în contact zi de zi, de exemplu la muzică, mergem la concerte, ascultăm muzică pe device-uri, suntem foarte conectați prin prisma fotografiei, a filmului. Deci, genul acesta de forme de expresie care sunt acum foarte la îndemână și cu care avem contact constant ne ajută să rămânem conectați la zona culturală.

În același timp, suntem foarte conectați și prin alte activități, de exemplu activități care se desfășoară în zone ce sunt definite de cultură și patrimoniu, cum ar fi voluntariatul în acest domeniu. Nu știu dacă voi sau tu ai observat, dar patrimoniul și cultura au început să fie din ce în ce mai accesibile prin proiecte de voluntariat, școli de vară sau alte acțiuni specifice.

Cu toate acestea, patrimoniul nu este încă la potențialul său maxim de accesibilitate pentru tineri sau pentru publicul larg în general, fapt ce l-a transformat într-o atracție. Chiar dacă noi avem posibilitatea de a ajunge, de exemplu, la diverse situri care sunt foarte cunoscute, precum Castelul Huniazilor, Cetatea din Albă Iulia, vizităm muzee, muzee de artă sau istorie și alte obiective din orașele noastre, totuși, patrimoniul cultural e mult mai vast decât acest 10-15% pe care îl vedem și la care avem acces facil. Și atunci, mi s-ar părea foarte interesant, ca prin activitățile tinerilor, prin ceea ce fac ei și prin felul în care se conectează și se raportează la cultură să ajungă să acceseze ei, la rândul lor, mai mult patrimoniul. Și mai mult decât atât să îl promoveze și valorifice.

LSRS: Crezi că ne raportăm diferit la lucrurile astea față de persoanele mai în vârstă, față de alte generații? Tocmai prin prisma a ceea ce ai zis că ne caracterizează ca generație, crezi că ne raportăm diferit la ele?  

O: Aș tinde să spun că da, dar depinde aici foarte mult de alte aspecte, de cât de educați suntem, de câte oportunități am avut, cât de mobili am fost, fiindcă o parte din generația mai în vârstă decât noi nu a avut același acces la informație pe care noi îl avem, nu a avut același acces la cultură, nu a avut atât de multă mobilitate ca noi; astăzi ne plimbăm prin toată Europa și nu numai, și vedem, suntem în contact cu alte culturi, cu alte contexte. Acest lucru ne ajută foarte mult să ne dezvoltăm și să vedem poate lumea și cultura, în general, altfel. Tind să spun că da, ne raportăm diferit, dar asta vine pe fondul altor aspecte.

Provocările Herculane Project

LSRS: Aș vrea să ne întoarcem puțin la proiect și să te întreb de ce este nevoie pentru a ajunge la punctul la care va doriți să ajungeți cu Herculane Project. Ce mai e de făcut până acolo?  

O: Bună întrebare. E nevoie de foarte multă muncă. În primul rând, e nevoie de determinare, e nevoie de o bună abilitate de a conecta toate punctele, persoanele și ideile între ele și, bineînțeles, să nu uităm de aspectul financiar. Acesta pentru noi, din păcate, este încă un aspect pe care nu știm neapărat să-l gestionăm foarte bine, în ideea în care o parte dintre noi am sacrificat un drum firesc după terminarea studiilor. De exemplu, mulți dintre noi am terminat arhitectura, suntem arhitecți, dar nu ne-am angajat într-un birou ca stagiari pentru a vedea și acel aspect care e absolut normal. Noi am continuat să lucrăm aici, însă nu avem beneficii financiare, practic suntem voluntari 100%. Cred că va fi foarte important de gestionat și de văzut felul în care totodată putem să atragem fonduri și bani către Herculane, ca nu doar clădirile să beneficieze de ei, ci și comunitatea în sine. Ne dorim să organizăm ateliere, iar membrii comunității să învețe – „Uite, așa se promovează patrimoniul, uite ce poți să faci, tu la rândul tău poți să fii un actor foarte important și ești, de fapt, un actor foarte important în valorificarea aceasta.”

Cred că mai e nevoie de unitate. În al doilea rând, trebuie să rămânem la fel de uniți și trebuie să ne dezvoltăm armonios și cred că nu trebuie să ne fie frică să riscăm. Mie, personal, îmi plac riscurile și când am început proiectul nu am știut în ce mă bag și cred că mi-ar plăcea să văd în viitor mai mulți oameni care să dezvolte proiectul mai departe. Herculane Project este un proiect care nu are un termen limită, el a început, dar nu avem un termen de 5 ani, 10 ani – probabil că va fi tot timpul un fel de “work in progress”.

Pentru mine e foarte important să nu fim un proiect elitist care nu acceptă nimic din exterior și să ne dezvoltăm numai noi cei 27 de oameni care suntem acum. Nu, din contră, aș vrea dacă se poate, să pasez Herculane Project celor care vor veni în urma noastră, comunității. Mi se pare foarte important să dăruiești în genul acesta de proiecte și, de fapt, proiectele acestea în sine sunt despre a dărui, despre oameni, despre evoluția lor și dezvoltarea lor personală și, la fel cum și eu am învățat în ultimii doi ani destul de multe, alături de colegii mei, sper că proiectul va deveni o unealtă de învățare și pentru alții.

Conștientizarea importanței patrimoniul

LSRS: Apropo de educare și de dăruirea know-how-ului, cum crezi că ar trebui, sau ce măsuri ar trebui luate pentru a conștientiza românii, cu privire la importanța patrimoniului?

Eu, de exemplu, nu am legătură directă cu domeniul, dar, ca simplu privitor, apreciez clădiri și zone de patrimoniu și mă frustrează de multe ori când văd clădiri reabilitate într-un mod nu foarte fericit. În astfel de situații, îmi dau seama că oamenii care au luat decizia de a reabilita clădirea respectivă probabil nu conștientizează, de fapt, importanța patrimoniului, chestia asta venind dintr-o lipsa de educație.

Așa că, aș vrea să te întreb ce ar fi necesar să facem pentru a conștientiza oamenii cu privire la patrimoniu?

O: Da, e o întrebare foarte bună. Cred sincer că oamenii sunt conștienți de importanța patrimoniului – mă refer aici la publicul larg. Cred că cei care nu vor să facă nimic în legătură cu asta sunt administrațiile publice centrale, iar gestiunea patrimoniului depinde în mare măsură și de ei. Însă, din câte am văzut și prin intermediul Herculane Project și prin intermediul altor ateliere la care am mai participat în trecut sau al altor proiecte din zona patrimoniului pe care le-am început, oamenii sunt conștienți de resursa asta culturală și, exact ca și tine, se simt frustrați fiindcă nu știu de unde să o apuce, nu știu care ar fi primul pas pe care ar trebui să îl facă ca patrimoniul să nu mai arate în majoritatea cazurilor în felul în care arată. O parte acționează într-un mod corect, dar mai sunt și cei care gafează și au niște intervenții pe patrimoniu care sunt deplorabile și care fac mai mult rău. Cu toate acestea, cred că și aceste cazuri uneori vin tot dintr-o intenție bună, dar pe fondul lipsei de experiență și cunoștințe, ajung o execuție extrem de proastă.

Ce cred eu că ar trebui să facem în primul rând, că să subliniem importanța patrimoniului este să avem grijă de el, în ideea în care mare parte din patrimoniul nostru se pierde fiindcă nu știm să avem grijă de el, fiindcă nu îl promovăm îndeajuns. Patrimoniul include și tradiții, meșteșug local, nu doar clădiri – la noi în țară există foarte multe elemente care nu au fost promovate îndeajuns și dacă erau promovate, cred că puteau fi găsite soluții pentru a fi valorificate și dezvoltate în ceva care să ajute economia sau comunitatea locală. Deci, cred că primul lucrupe care ar trebui să îl facem este promovarea.

Cred că pentru ca toți românii să conștientizeze cât de important este patrimoniul, trebuie să ne uităm la el ca la o bază a dezvoltării viitoare, pentru că el este o punte între trecut și viitor și are puterea asta de a regenera comunități și de a fi motor al reactivării. Atunci, cred că românii ar conștientiza mult mai mult importanța patrimoniului, dacă ar ști, de fapt, ce resursă importantă este el pentru noi și cum să o valorifice. Acest lucru este posibil prin proiecte culturale și educative, care sunt o unealtă de informare și implicare directă a publicului.

De asemenea, foarte important este să facă. Uite, și eu am simțit exact ce ai simțit tu, poate de multe ori. Când am ajuns prima dată la Herculane după mulți ani, exact asta am simțit, frustrare. Mi-am pus întrebări – “de ce nu face nimeni nimic, de ce s-a ajuns aici, de ce, de ce, de ce?” Însă, după o zi, două, am zis “ok, lasă ‘de ce’-urile și hai să vedem cum.” Trebuie să ai și curajul de a face un pas către ceva concret, fie că e vorba de o chestiune foarte mică. Poți și numai să promovezi, fiindcă uite, noi, tinerii, suntem foarte activi pe Social Media. Poți doar să pui  o poză pe Instagram și să scrii acolo #heritage, #unitedforheritage. Oamenii văd și se gândesc, “Ce-i locul ăsta mișto? Hai să văd și eu! Hai să mă implic!”. Și cred că dacă se întâmplă asta destul de des, pentru anumite obiecte de patrimoniu și nu numai, s-ar conștientiza mai mult importanța lor.

Colaborarea cu actorii cheie în Herculane Project

LSRS: Pentru că ai menționat administrațiile și importanța lor, aș vrea să te întreb care este dinamica colaborării voastre cu oamenii sau instituțiile cheie în derularea proiectului, cu autorități, cu profesioniștii din domeniu?

O: Relațiile sunt foarte dinamice. Am avut norocul să fim sprijiniți de la început și să avem un partener în administrația locală, în ideea în care fără acordul și sprijinul dânșilor nu am fi putut să derulăm proiecte acolo.

Relația cu profesioniștii a fost una foarte bună, am avut foarte multe de învățat de la ei. Îți dai seama, la început nu știam nici noi ce în direcție să o luăm și a fost foarte interesant să vedem cum ei, oameni din domeniu, specialiști, au venit către noi și s-au pus la dispoziția noastră și ne-au zis – “Uite, noi vă putem ajută așa, așa și așa. Hai să vedem cum putem să facem, cum mediem anumite situații.” Pentru noi asta a fost o doză de curaj, ne-a ajutat foarte mult. E foarte interesant, fiindcă patrimoniul este și o unealtă de educare și poate să susțină foarte multe specialități către a învață. Nu e vorba numai de arhitectură aici, design… discutăm și de pe parte de meșteșug, construcție, structuri, adică avem nevoie și de ingineri, și de partea medicală, financiară. Uite, mai poate fi centrul ăla istoric o baie termală? Mai poate susține așa ceva? Uite, hai să vedem care erau tratamentele. Au fost foarte interesați și e o chestiune de multidisciplinaritate. Pentru noi, asta a fost destul de fain să vedem cum se unesc specialități între ele și cum, practic, nu numai că se unesc, dar și dezvoltă un produs, un concept mai apoi.

Dar relațiile sunt bune în general, acum mai avem și conflicte, mai există și genul acesta de întâmplări, dar, în general, lucrurile sunt pozitive. E important să nu porneșți pe picior de război. Și noi, dacă atunci când am ajuns în Herculane, am fi mers la administrație, spunând – “Băi, ce se întâmplă aici, ce-ați făcut? Nu știți să faceți nimic pentru patrimoniu!”, ni s-ar fi închis ușa instant în față. În schimb, noi ne-am dus și am spus – “Uite, dorim să vă ajutăm, vrem să facem asta alături de voi, cu voi, hai să vedem cum.”  

Contează foarte mult și felul în care pui problema, noi avem tendința uneori de a caută vinovați, și nu mai ieșim din probleme, uitând că de fapt e foarte important să te concentrezi asupra soluțiilor și asupra colaborării. E foarte importantă colaborarea. Chiar dacă uneori poate nu suntem de acord, poate nu avem aceeași viziune, e foarte important să continui să colaborezi și să susții această relație în timp.

LSRS: Mă bucur tare mult că ai punctat această idee, că în general căutăm vinovați și asta ne nefericește foarte mult, pentru că asta e și ideea articolului, proiectului în sine, de a ieși din paradigma asta de – “Uite, nimic nu merge și ei sunt vinovații” și de a intra în zona de – “Hai să facem, se poate și avem resursele necesare”

O: Da, se poate, eu sincer îți zic că totul e posibil, trebuie numai să vrei, și trebuie numai să ai curajul de a face pasul acela către a face. Între a spune și a face e un pas mare, dar acolo este cheia.

Satisfacția de a te implica în România

LSRS: Aș vrea să te întreb, în final, există satisfacție de a te implică în România?  

O: Da, normal, există și să știi că e foarte emoționant să te implici din toate punctele de vedere. E o provocare, în primul rând. În al doilea rând, e foarte emoționant să vezi cum reacționează alți oameni, cum reacționează alte generații la ceea ce faci. Pe noi ne-a șocat inițial că toată lumea vine și ne spune – “Pe noi ce ne-a fascinat cel mai mult, dincolo de ceea ce faceți, a fost faptul că sunteți tineri și că ați avut curajul să faceți chestia asta”.

Există satisfacție, nici nu trebuie să spun de câte ori nu am ajuns în diverse locuri și am văzut oameni care veneau la noi – “Voi sunteți tinerii ăia?”, “Da!”, “Vai!”, și îți dai seama că începi să te emoționezi, plângi și tu cu ei, după care vin și te întreabă – “Cum vă putem ajuta?”.

Știi ce e interesant și care e, de fapt, satisfacția la finalul zilei, dacă faci genul asta de proiecte de voluntariat și așa mai departe? E că acțiunile tale ajung să unească oameni, chiar dacă la început nu pare așa. E foarte interesant să vezi cum, de fapt, dintr-o acțiune simplă, o inițiativă foarte simplă, tu poți să conectezi oameni între ei, comunități, și să-i uneșți pentru un scop pozitiv. Și oamenii nu mai intră în exact ceea ce spuneai tu, în paradigma aia de – “Uite, ăștia-s vinovații, astea sunt problemele, cum îi facem să plătească?”. Nu, ei intră într-un alt tip de cerc și anume, într-un cerc al asumării, într-un cerc al acțiunii, într-un cerc foarte pozitiv și asta e satisfacția la finalul zilei, că poate ii inspiri să facă și ei mai mult și nu mă refer numai la tineri, mă refer la publicul larg, la oameni. Să știi că pe noi ne-a surprins foarte tare felul în care proiectul nostru a reușit să genereze mișcarea pe care a generat-o și să unească oameni, a adus foarte mulți oameni la un loc, oameni care poate nu ar fi colaborat de exemplu în alte instanțe. Dar aici s-au unit și asta e foarte important.

Și satisfacția asta este, că tu ești, de fapt, o piesă foarte mică dintr-un mecanism mult mai mare, însă ești o piesă foarte importantă. Tânărul inițiator, persoana care vrea să facă un bine și care face ceva la finalul zilei, face de fapt mai mult decât pentru binele său, ci pentru binele comunității.

LSRS: Ce le-ai transmite tu, din partea echipei voastre de proiect, tinerilor, pentru a-i convinge să creadă în puterea asta de a schimba lucrurile, de a te implică și de a face, într-adevăr, ceva în jurul tău?

O: Le-aș transmite, în primul rând, să aibă curaj, și aici mă refer și la curajul de a crede în ei, de a crede că sunt importanți, că părerea lor contează și că implicarea lor e absolut esențială.

E foarte important să nu intrăm nici în cercul acela vicios în care numai muncim, muncim, muncim, dar nu ne dăm seama în ce direcție ne ducem și cred că trebuie să ne lăsăm, uneori, cuprinși de dorințe și obiective mari, dar să dezvoltăm și căi prin care le atingem.  

Le-aș spune să aibă curajul să își seteze obiective în care cred și să nu își piardă entuziasmul atunci când anumite aspecte nu vor fi cele la care s-au așteptat – “Da, uite, eu cred că pot să schimb lumea prin asta.” “Ok, dacă tu asta crezi, hai să încercăm!”.  E important să ai curajul de a spune ce vrei și le-aș transmite să … nu știu, încerc să mă gândesc ce mi-ar fi plăcut mie să aud poate acum câțiva ani. Să fie curajoși și în ideea de a nu renunța. Implicarea cere foarte multe sacrificii și compromisuri și să nu renunțe când dau de primul obstacol, sau de al doilea, sau de al treilea și să continue să facă ceea ce fac, să fie perseverenți și, cel mai important, să se înconjoare de oameni care sunt la fel de implicați, pasionați, dar mai mult de atât, să se înconjoare de oameni care au mai multă experiență decât ei. Cum zicea mama, e bine să nu fii cel mai deștept din camera.  Și trebuie să fii deschis către orice și să încerci, chiar dacă poate nu merge. Să zicem că simți că ți-ai găsit o pasiune și vrei să faci ceva în privința ei și observi că nu merge, asta nu înseamnă că este finalul, pur și simplu trebuie să continui să încerci și să nu te lași doborât de tot felul de eșecuri sau paradigme.

Acest interviu a fost realizat de Andrada Ionescu, Vicepreședinte Comunicare al LSRS.

 

Meniu