Larissa Luică: Studiul în străinătate este o „aventură” care te ajută să te dezvolți atât din punct de vedere personal, cât și profesional

Larissa Luică este originară din Craiova, a  beneficiat de un stagiu Erasmus și a absolvit o licență, un masterat și un doctorat în Franța. Drumul către studiile în străinătate a început în timpul licenței din cadrul Universității din Craiova, Facultatea de Litere, specializarea Limba și literatura franceză – Limba și literatura germană (2004-2008). În această perioadă a plecat cu o bursă Erasmus de un an la Université Charles de Gaulle Lille 3, în anul universitar 2006-2007. A revenit în țară, unde s-a înscris la un masterat, la specializarea Traducere și terminologie juridică în limba franceză (2008-2010), iar în paralel a urmat masteratul Etudes Littéraires la Université Bordeaux Montaigne la Bordeaux, în anul universitar 2008-2009. Tot pe meleaguri franțuzești, Larissa a ales să-și continue doctoratul în Literatură franceză, francofonă și comparată, în perioada 2010-2013, iar în paralel a mai făcut o licență în Informare și comunicare la aceeași universitate bordoleză.

– Ce anume te-a determinat să pleci la studii în Franța?

 Pentru mine Franța a fost o alegere firească, având în vedere că învățam limba franceză deja de foarte mulți ani și aveam (și am încă) o pasiune pentru tot ceea ce înseamnă limbă, cultură și civilizație franceză. M-am informat, desigur, și despre sistemul de învățământ de acolo, despre universități, specializări, costuri și posibilități de finanțare și am ajuns la concluzia că este cea mai bună alegere și că pot astfel îmbina pasiunea mea și partea practică a acestei „aventuri”.

 – Ce te-a motivat să aplici la universitatea Bordeaux Montaigne?

 Când am hotărât să merg la master în Franța, îmi doream să studiez literatură franceză și francofonă. Am făcut o listă cu șase universități care aveau o asemenea specializare în programul de studii și am trimis dosare de aplicare la toate. Universitatea din Bordeaux era însă pe primul loc în preferințele mele, din mai multe motive: diversitatea cursurilor de literatură propuse îmi permitea să aleg exact ceea ce voiam să fac, programul se concentra foarte mult pe munca studentului și pe discuții deschise în cadrul seminariilor, atât cu profesorul, cât și cu ceilalți colegi. De asemenea, din punct de vedere administrativ, au fost foarte prompți în a răspunde tuturor solicitărilor și întrebărilor mele (care nu au fost puține) și au avut deschiderea de a-mi echivala anul al patrulea de licență din România cu primul an de master din programul lor, dându-mi posibilitatea de a mă înscrie direct în anul al doilea de master.

Pentru doctorat, alegerea a fost mai ușoară, cunoșteam deja direct universitatea și știam persoana cea mai potrivită pentru a-mi coordona cercetarea, așa că nu am avut niciun fel de reținere în a mă întoarce la Bordeaux.

 – De ce ai ales acest profil și ce viitor crezi că ai avea în domeniul studiat?

 Mi-am dorit să studiez literatură pentru că am fost întotdeauna atrasă de posibilitățile foarte largi pe care le oferă în cercetare, o libertate pe care alte domenii nu o dau. În acest domeniu, mi-aș dori să pot lucra în învățământul superior, pentru că aș avea ocazia de a transmite, la rândul meu, această pasiune pentru un domeniu foarte frumos, dar și deschiderea către părerile altora pe care am învățat-o de la profesorii și colegii din Franța.

În celălalt domeniu pe care l-am studiat, comunicarea, mi-aș dori ca în România să se dezvolte comunicarea culturală ca mijloc de promovare a țării noastre, ca parte în construirea brand-ului de țară și ca posibilitate de „creștere” socială, intelectuală și economică. Exemplul francez mi-a demonstrat că acest tip de comunicare poate fi un instrument extrem de eficient pentru a da o mai mare vizibilitate unui oraș, unei regiuni și chiar unei țări. De aceea, cred că acest domeniu poate fi unul de viitor și sper să am ocazia de a contribui și eu la această dezvoltare.

 – Cu ce e mai bună Franța față de România în materie de studii pentru profilul tău?

 În Franța există posibilitatea de a alege cursurile în funcție de interesele personale ale fiecărui student. Spre exemplu, la masterul de studii literare pe care l-am urmat, din cele peste 20 de cursuri propuse, a trebuit să aleg doar 6. Se evită astfel o problemă destul de evidentă în România: aceea a promoțiilor de zeci sau chiar sute de studenți care ies de pe băncile facultății cu exact aceeași specializare, ca niște gemeni identici din punct de vedere academic.

Un alt punct care a cântărit mult în decizia mea a fost faptul că masterul de acolo era specializat doar pe literatură, în timp ce în România exista întodeauna și o parte de lingvistică sau de didactică în programele masterale.

Un aspect care ține probabil mai mult de mentalitate, dar care mie mi se pare important, este că în societatea franceză abandonarea, reprofilarea sau repetarea unui an nu este văzută ca un lucru rușinos, iar studenții și profesorii acționează în consecință: notele sunt foarte corect date, interesul pentru specializarea aleasă este primordial, nu sunt discipline considerate mai puțin importante decât altele, iar investirea personală a fiecăruia este cea care face adevărata diferență.

 – Poți să ne spui care au fost aspectele pozitive ale experienței tale, dar și cele negative?

 În ansamblu, experiența mea a fost una pozitivă: am avut ocazia în primul rând să studiez în domeniul pe care mi l-am dorit, să trăiesc în societatea pe care o admiram și să observ îndeaproape funcționarea unui sistem occidental. Mi-am putut da seama că orice țară are părți bune și mai puțin bune și că admirația noastră, a românilor, față de occident ar trebui de multe ori să fie mai moderată. Mi-am făcut prieteni din mai multe țări și am discutat deschis și sincer despre originile noastre, am vizitat multe locuri foarte frumoase și, inevitabil, am făcut comparații cu România gândindu-mă că anumite măsuri s-ar putea aplica și la noi, dacă ar exista o minimă voință la nivel înalt.

Dacă ar fi să dau niște puncte negative ale experienței mele, unul dintre ele ar fi birocrația excesivă din Franța, care te sufocă uneori, chiar dacă sistemul informatizat este folosit foarte des. M-am lovit uneori și de o tentă de discriminare datorată în principal imaginii negative creată în presă și care din păcate nu a fost contracarată cu o campanie de imagine la nivelul statului român.

Ca o concluzie a acestei aventuri, cred că cei cinci ani în Franța m-au apropiat enorm de mult de România.

 – Ce consideri că ar trebui schimbat în învățământul superior din România?

 Aș începe cu sistemul de admitere și aș opta pentru reintroducerea unui examen, fie scris, fie oral,  fie un interviu, din cel puțin două motive majore: studenții care se înscriu la o anumită specializare ar avea ocazia să se gândească mai serios la motivele care îi îndreaptă spre această alegere, iar profesorii ar putea să vadă de la bun început nivelul la care se situează fiecare candidat.

Specializările ar trebui restructurate și actualizate în funcție de cerințele societății de azi, ar trebui inclus un sistem de cursuri la alegere, pentru ca studenții să se poată îndrepta spre materii care-i interesează cu adevărat. Interacțiunea profesor-student ar trebui să fie mai deschisă, să nu fie oprită de frontiera pe care o reprezintă virtual catedra, ci să fie o relație bazată pe dialog și schimb de idei.

Programele, cel puțin începând de la nivelul de master, ar trebui să fie mult mai specializate, să se evite cât mai mult amestecarea domeniilor doar pentru a atrage mai mulți studenți.

Ceea ce este cel mai greu de schimbat însă este mentalitatea: de multe ori am observat în sistemul românesc o delăsare aproape generalizată. Atât profesorii, cât și studenții se mulțumesc adesea cu un nivel mai scăzut, în loc să-și dorească mai mult. Este, din păcate, o problemă destul de gravă, care scade competitivitatea și încurajează corupția.

 – Dar în ceea ce privește punctele forte ale studiilor în România, ce consideri că merge bine în țară?

 Existența locurilor finanțate de la buget este un mare plus al sistemului românesc. Se asigură astfel o egalitate de șanse, din punct de vedere financiar, cel puțin, care este foarte importantă în contextul economic al României actuale.

 – Dacă ar fi să iei o nouă decizie în privința studiilor tale, ce ai face diferit?

 Aș fi tentată să spun că nu aș schimba nimic, pentru că toate experiențele pe care le-am trăit m-au ajutat să devin ceea ce sunt acum și să ajung la nivelul la care mă aflu. Probabil însă că aș alege să merg cu un an mai devreme la doctorat.

 – După finalizarea studiilor, ai revenit în țară? Dacă da, de ce ai revenit?

 Întoarcerea în România a fost mereu opțiunea mea principală, din mai multe motive, toate foarte subiective de altfel. Am considerat că, personal, aș putea ajuta astfel mai mult la dezvoltarea României (chiar dacă poate într-o proporție infimă) decât din străinătate. România merită ajutorul nostru, indiferent unde ne-am afla. Nu sunt naționalistă, chiar dimpotrivă, dar tot în Franța am învățat să-mi iubesc și să-mi apreciez mai mult țara, așa cum fac francezii cu a lor.

Nu am simțit că în Franța aș fi putut fi vreodată cu adevărat acasă. Casa mea este și va rămâne România, cu bune și rele. Apropierea de familie și de prieteni a fost și ea un motiv important, dar nu definitoriu pentru alegerea mea.

            – Ai reușit să îți găsești un loc de muncă în România? Dacă nu, de cât timp ești în căutare și ce dificultăți ai întâmpinat pe acest parcurs?

 Nu mi-am găsit încă un job care să-mi ofere oportunitatea unei dezvoltări profesionale frumoase. Nu caut job-ul ideal, pentru că știu că nu există, dar caut acel loc în care să pot să aplic cu plăcere ce am învățat. Nu voi nega faptul că sunt ușor dezamăgită că în cele 8 luni de când m-am întors în România nu am găsit nimic care să se apropie măcar de acest scop al meu. Mi-am dat seama, cu amărăciune aproape, că sunt angajatori care nu caută un om capabil, care să aducă valoare echipei, ci oameni maleabili și servili pe care să-i poată manipula. Este o realitate dureroasă, dar pe care trebuie să o spunem cu glas tare pentru a o putea corecta în viitor.

 – Nu îți pare rău că ai venit acasă?

 Nu, nu regret decizia luată, nu cred că ar fi corect să o regret de la primele dificultăți întâmpinate. M-am așteptat să nu fie totul foarte ușor și nu am avut niciodată pretenția ca studiile mele în străinătate să fie unicul criteriu după care să fie judecate calitățile mele profesionale.

 – Care este mesajul tău pentru actualii studenți români aflați în străinătate?

Mesajul meu este să profite din plin de experiența pe care au început-o, oriunde și orice ar fi ales să studieze. Dacă pot să-și ajute țara, să o facă și este decizia lor dacă se întorc sau nu în România; sunt mulți oameni care au posibilitatea să contribuie la dezvoltarea țării noastre chiar aflându-se în străinătate, poate chiar mai bine decât din România.

– Dar sfatul tău pentru cei care doresc să plece la studii în străinătate?

Este o experiență care, din punctul meu de vedere, ar trebui trăită de cât mai mulți tineri. Trebuie să-și aleagă cu grijă specializarea spre care se îndreaptă și să profite din plin de toate beneficiile pe care le oferă universitățile din străinătate. Cu siguranță, o asemenea „aventură” îi va ajuta să se dezvolte atât din punct de vedere personal, cât și profesional.