LSRS dă startul celei de-a doua ediții a proiectului SMART Internships | Management Shadowing în Instituții Publice

  1. Acasă
  2. Comunicate de presă
  3. LSRS dă startul celei de-a doua ediții a proiectului SMART Internships | Management Shadowing în Instituții Publice

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) anunță oficial lista instituțiilor publice în cadrul cărora tineri cu studii în străinătate se pot înscrie pentru stagii de practică pentru vara anului 2014. Perioada de înscrieri în competiția pentru aceste stagii este 25 aprilie – 25 mai 2014.

Aflat la cea de-a doua ediție, programul „SMART InternsSMART Internshipships” pune la dispoziția tinerilor cu experiență academică internațională stagii de practică în următoarele instituții publice: Administrația Prezidențială, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul pentru Societatea Informațională, Ministerul Tineretului și Sportului, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Institutul European din România & Centrul Europe Direct București (http://haiacasa.lsrs.ro/smart-internships-2014/institutii-partenere).

Institutii Publice Partenere LSRSSpecificul „SMART Internships” este expunerea la cel mai înalt nivel în cadrul instituțiilor gazdă – cel decizional – și activitatea de impact a stagiarilor pe durata activității lor. Cu ocazia primei ediții au fost oferite șaisprezece stagii în cinci instituții publice: Ministerul Economiei – Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri și turism, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Tineretului și Sportului și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Stagiile „SMART” vor fi derulate în perioada vacanței universitare și vor avea o durată de una până la trei luni, cu posibilitatea prelungirii. Studenții și proaspăt absolvenții cu experiență internațională de studii care doresc să desfășoare astfel de stagii vor completa un formular online (http://goo.gl/f6fdwd) și vor trimite prin e-mail la adresa [email protected] un CV actualizat (în limba engleză sau română) și o scrisoare de motivație în limba română sau engleză, de aproximativ 500 de cuvinte, cu diacritice, până la data de 25 mai. Anunțarea candidaturilor câștigătoare va avea loc în data de 15 iunie. Criterii de incriere SMART Internships 2014

Pentru mai multe detalii, a se consulta: http://haiacasa.lsrs.ro/smart-internships-2014.

Contact:                            
Maria-Magdalena Manea                                                    Alexandra SASU
Project Manager & Director Cercetare                                    Vicepreşedinte Comunicare
[email protected]                                          [email protected]
0721 515 996                                                                          0726 339 256