Mâncare Globală – sau Festivitatea de Deschidere a Lunii Internaţionale

  1. Acasă
  2. Statele Unite
  3. Mâncare Globală – sau Festivitatea de Deschidere a Lunii Internaţionale

Astăzi a început prima Lună de Celebrare a Culturii Internaţionale la University of Richmond. Festivitatea a început cu o paradă internaţională pe care am pierdut-o, dar a cărei descriere pe net sună cam aşa: „Luna Internaţională începe cu un bang! Literalmente. Pornind din Forumul Universităţii (în faţa Gottwald Science Center), Ansamblul Taiko Global Music de la Universitaty of Richmond va conduce spre recentul-inaugurat Carole Weinstein International Center. Studenţi, profesori, şi alţi membri ai comunităţii universitare vor afişa mândria lor naţională prin muzică, dans, şi costume. Steaguri din întreaga lume şi instrumente muzicale vor fi oferite, de asemenea, mulţimii, pentru a încuraja participarea la sărbătoare!” Apoi, au existat unele discursuri foarte scurte şi mâncare din toată lumea!
Bine, când am plecat de acasă în vară n-am ştiut despre această iniţiativă şi nu am adus nici un costum popularl cu mine (aveţi idee cât de scumpe sunt? Am căutat prin magazinele din România, dar nu am cumpărat pentru că erau prea scumpe şi oricum nu credeam că o să am unde să îl port). Aşa că nu am putut participa la Parada Internaţională. Şi cum ceilalţi studenţi români de aici din campus niciodată nu participă la evenimente, şi ambii profi români erau plecaţi la o conferinţă, România nu a fost reprezentată în paradă! Şi pentru că cel mai apropiat restaurant cu specific românesc este în New York, nu a fost posibil să aducem alimente româneşti. Trecând peste lipsa de reprezentare a României, evenimentul a fost totuşi un mare succes!
rsz_img_2750-1.jpg
Sunt aproape cat globul de mare 🙂 rsz_img_2763.jpg
Sunt un cetăţean al lumii!
rsz_img_2765.jpg
Trăiască ţarile asiatice!
rsz_img_2771.jpg
Organizatorii evenimentului – cineva a observant că erau numai fete!
rsz_img_2776.jpg
Prietenele mele Blanca (din Mexic) şi Patricia (adoptată de Blanca) împart mâncare mexicană
rsz_img_2754-1.jpg
Prietena mea Sherzel împarte mâncare din Bahamas
rsz_img_2779.jpg
Acestea sunt doar câteva din alimentele care au ajuns pe farfuria mea globală!
rsz_img_2794.jpg
  Eu, Sandra din Peru, şi Lorena din El Salvador
rsz_img_2798-1.jpg
Trăiască ţările balcanice! Nikolay din Bulgaria, eu, şi Ian din Grecia