Mircea Geoana vine la ProTv International cu solutii privind situatia vizelor pentru Statele Unite
Romanii din afara tarii nu trebuie sa rateze editia emisiunii “De Suflet” de sambata, 2 noiembrie, de la ora 20:30 pentru ca senatorul Mircea Geoana, fost ambasador al Romaniei la Washington vine special la ProTv International pentru a discuta si a impartasi informatii importante legate de problema vizelor pentru Statele Unite ale Americii.
Expert al relatiilor dintre Romania si SUA, dar si un bun cunoscator al comunitatilor de romani in mijlocul carora s-a aflat de multe ori, Mircea Geoana ii informeaza cu aceasta ocazie pe acestia de initiativa pe care o are prin lansarea petitiei “Sustine includerea Romaniei in programul Viza Waiver”. Astfel, romanii vor putea calatori in America fara vize si sa scape de umilinta cozilor din fata ambasadei, “situatie care trebuie sa inceteze”, dupa cum va declara Geoana la “De Suflet”.
El va face un apel catre toti romanii sa il sustina si sa voteze petitia, iar pe cei care locuiesc in America ii indeamna: “intrati va rog si semnati iar apoi sa o adresati congresmanilor dvs. Haideti sa ne ajutam, astfel ca si cei de aici, de acasa, rudele, prietenii dvs sa nu mai treaca prin aceste furci caudine pentru a putea sa va vada.”, precizeaza Geoana.
Un alt punct important care ar trebui avut in vedere de acestia ar fi alianta cu polonezii din SUA pentru ca “sunt in aceeasi situatie ca noi si cred ca daca facem presiune, putem scoate o lege buna pentru toti, pentru ca avem interese comune”. Mai mult, el va detalia sambata, de la ora 20:30 la ProTv International de ce trebuie sa actionam acum, intr-un context favorabil in care avem toate “armele” sa ne cerem drepturile referindu-se la lucrarile pentru amplasarea sistemului antiracheta in Oltenia. De asemenea, Mircea Geoana explica si faptul ca legislatia privind vizele acordate in Romania a trecut de Senatul american si se afla in Camera Reprezentantilor.
La finalul discutiei, el adauga si faptul ca este foarte interesat de viitorul Romaniei, mai précis de tinerii care acum studiaza departe de casa si care pot aduce multe schimbari bune aici, astfel ca este in discutii cu Liga Studentilor Romani din Strainatate pentru un proiect comun in acest sens.
Drept urmare, dupa Mircea Geoana, in platoul “De Suflet” va fi invitat Dan Nechita, membru LSRS, un adevarat model de succes, care la doar 32 de ani este profesor universitar la George Washington University si viitor doctor in Relatii Internationale. El este si membru fondator C.A.E.S.A.R – Centrul pentru Acces la Expertiza Studentilor si Absolventilor Romani, o punte de legatura dintre noua generatie de experți români din țară și din străinătate și experții români consacrați. “Proiectul are ca scop implicarea tuturor acestora în procesul de dezvoltare și modernizare a României si este un cadru de afirmare pentru studenti”, spune Dan. Cum a reusit sa ajunga si sa studieze in America, cat de mult a muncit pentru perfomantele sale si de ce vrea sa se intoarca in Romania – toate aceste detalii, telespectatorii Danei Rogoz le vor afla de la ea si invitatul sau, sambata la “De Suflet”, de la ora 20:30.
Înregistrarea poate fi urmărită aici
SURSĂ ARTICOL PRO TV INTERNAȚIONAL