O viata prea ocupata
Lucrurile despre care urmeaza sa vorbesc nu fac parte din experienta mea personala, insa cred cu tarie ca ele trebuie spuse. O alegere facuta in necunostinta de cauza are multe sanse sa devina o alegere nefericita. Aceasta este povestea spusa prea rar a multor oameni nefericiti.
Acum aproximativ o luna un articol in ziarul nostru universitar a zguduit campusul. Articolul intitulat ironic “I am fine” vorbeste despre adevarul vietii noastre pe care majoritatea celor din afara cu greu si-l pot inchipui. Este adevarul care te poate invinge definitiv daca nu iti controlezi viata in totalitate. Articolul poate fi citit pe site-ul ziarului universitar(Anonim 2011), insa eu ma voi rezuma sa citez primul paragraf:
“I feel like I should remember the first time I came close to committing suicide, as if it’s something along the lines of a first kiss. I guess it should be one of those things that produces a rush of sensory imagery with the slightest trigger. You’re meant to remember some soft noise humming in your ear, a faint trembling of the body, a detailed image of what was around you—even though your eyes were closed. It should be one of those moments, the kind that remains vivid even as the rest of your past blurs and fades away; it’s the kind that you’re supposed to remember, right? I don’t.”
In acest articol, autoarea anonima vorbeste despre presiunea la care e supus un student la cea mai cunoscuta universitate din lume. Interesant, presiunea care te poate dobori se naste tocmai din numarul mare de oportunitati pe care le ai combinat cu simtul extrem de competitie pe care il au toti studentii: altfel spus, exact lucurile care fac aceasta universitate ceea ce este. Mereu ai ceva de facut. Mereu ai zece lucruri de facut pana ieri, si stii ce efort vor cere. Dar indiferent cat de mare e efortul tau, rezultatele tale par mereu mediocre. Indiferent cate premii iei, mereu pare sa fie cineva mai talentat, mai priceput, care a luat mai multe distinctii sau care a participat la mai multe activitati. Indiferent cu cine „discuti”, discursul e similar: “Sunt in urma cu lectura, am intalniri una dupa alta pana la miezul noptii, apoi trebuie sa fac probleme la fizica si sa citesc un roman pana maine dimineata la ora 8”. Unele din aceste povesti suna chiar inventate. Ironic, probabil ca unele chiar sunt – de parca mai era nevoie sa inventezi ceva, realitatea nu era ea destul de tulburatoare.
Eu am observat acest aspect inca de cand am ajuns aici acum trei ani. In timpul liceului nu am intalnit niciodata pe cineva despre care sa fiu sigur ca munceste mai mult ca mine. Acelasi lucru probabil ca il pot spune toti colegii mei. Dar daca pe mine asta m-a ajutat sa imi concentrez efortul pe ceea ce conteaza cu adevarat si sa continui sa traiesc o viata placuta, autoarea articolului de mai sus a incercat sa traiasca la nivelul asteptarilor pe care si le-a impus singura ca urmare a acestei vieti ciudate. Desigur, nu a reusit. Aproape nimeni nu ar reusi. Mai rau, aceasta dezamagire de sine constanta si-a spus cuvantul cu timpul, conducand la o depresie severa care au impins-o la gandul de sinucidere. Si asta s-a intamplat iar, si iar, si iar. Din fericire a reusit – pana la urma – sa invinga aceasta problema, chiar prin suportul altora care erau in aceeasi situatie si prin impunerea unor prioritati. Nu este mereu cazul.
Din pacate, nu e un caz izolat. Acel articol a adunat peste 100 de comentarii, majoritatea din partea altor studenti care se simt in situatii similare. Peste 2000 de persoane au impartasit aceasta poveste prin mediul de socializare Facebook. Nu e doar povestea unei fete confuze. E povestea multora. E povestea multor mii dintre cei mai straluciti studenti din lume.
Articolul este impresionant din punct de vedere emotional. Povestea insa nu este nici pe departe o noutate. Cultura americana este perfecta pentru crearea a astfel de situatii. Spre deosebire de Romania, in SUA oamenii, in general, se considera ca atunci cand esti tanar trebuie sa muncesti cel mai mult pentru a avansa profesional, pentru ca mai tarziu sa te bucuri de vacante. Proportional americanii au mult mai multe vacante dupa iesirea la pensie, ceva inca extrem de rar in Romania. Rezultatele acestei culturi dubioase vorbesc de la sine: 9,5% dintre studentii americani s-au gandit serios la gandul de a se sinucide si 1,5% au incercat sa o faca(Kisch, et al. 2005). La Massachusets Institute of Technology studentii au in fiecare luna cate o zi libera („Anti Suicide Day”) pentru a incerca sa le mai relaxeze programul(Silberstein 2006).
Nu vreau ca nimeni sa creada ca incurajez activ elevii sa nu mearga la facultate in SUA sau la alte universitati din lume unde programul este similar. Eu nu am regretat niciodata alegerea facuta. Universitatea mea m-a transformat in alt om, un om mai rational, mai bun si mai corect. Nu in ultimul rand (ba chiar in primul), un om mai fericit. Vreau insa ca atunci cand elevii hotarasc sa mearga in SUA pentru studii sa inteleaga ce ii asteapta. Ii asteapta munca constanta si o presiune imensa. Depinde fiecare cum se poate adapta la aceasta lume.
S. Andrei Anghel este student in anul III la universitatea Harvard, unde se specializeaza in Biologie Moleculara. Acest articol a fost redactat in autobuz, pentru ca programul ocupat nu ii permite sa stea la birou si sa scrie in conditii obisnuite.
Anonim
2011       I Am Fine. http://www.thecrimson.com/article/2011/2/17/harvard-many-feel-out/.
Kisch, J., E.V. Leino, and M.M. Silverman
2005       Aspects of suicidal behavior, depression, and treatment in college students: results from the spring 2000 national college health assessment survey. Suicide and Life-Threatening Behavior 35(1):3-13.
Silberstein, Katharine E.
2006       Happy Suicide Day. http://tech.mit.edu/V126/N46/46silberstein.html.

Meniu