Într-un clasament al coeficientului de inteligență al popoarelor lumii, stabilit statistic, România este creditată cu 94, între maximul de 108 şi minimul de 59. În rândul nostru se nasc români supradotați, care uimesc lumea prin performanțele lor. Revista Q Magazine a făcut o selecție aleatorie a câtorva dintre aceștia şi vă prezintă în acest număr studenți care acordă consultanță Băncii Mondiale, fac studii de război sau lucrează la obținerea de medicamente pentru tratarea cancerului. Le e dor de România, însă întoarcerea ar putea însemna şi sfârșitul unei cariere internaționale de succes. Alegerea e foarte grea! Ce destin ar putea avea acești români geniali în țara lor?

SEBASTIAN BURDUJA: GENERAŢIA NOASTRĂ TREBUIE SĂ-ŞI ASUME RĂSPUNDEREA

Conduce Liga Studenților Români din Străinătate, în 2008 a absolvit Științe Politice, Economie şi Sociologie la Stanford University, iar în prezent este dublu masterand la Harvard Kennedy School of Government și Harvard Business School.

Sebastian Burduja se inspiră din generația pașoptistă care a urmat studii peste hotare pentru a reveni apoi acasă, punând bazele statului român modern și dând semnalul celei mai luminoase epoci din istoria noastră: Unirea din 1859, independența națională, Marea Unire, perioada interbelică.

Nu pot uita procesul Ceaușeștilor

„Exemplul pașoptiștilor, adaptat contextului actual, global și democratic, poate să motiveze eforturile de astăzi ale românilor din țară și de peste hotare, care doresc să aducă României o schimbare profundă și autentică”, spune Sebastian Burduja.

La scurt timp după ce s-a născut bucureștean, părinții au decis să se mute la Piatra Neamț, alături de bunici și în căutarea unor vremuri mai bune. Erau anii cei mai grei ai regimului comunist, iar a crește doi copii mici în București, fără relații în partid și dintr-un venit derizoriu, devenise aproape imposibil. La Piatra mai aveau o șansă, mai ales datorită sprijinului bunicilor – bunicul preot, bunica învățătoare – și al rudelor de la țară.

„Nu am conștientizat decât mai târziu sacrificiile pe care familia mea – alături de alte milioane de familii de români – le-a făcut pe parcursul acelor ani pentru a ne asigura nouă, copiilor, un trai fără griji prea mari.”

Și totuși, copil fiind, l-au marcat profund Revoluția din 1989, mineriadele și frământările tipice anilor de tranziție. „Nu pot uita zilele de Crăciun 1989 și amestecul incredibil de speranță și teamă pe care cu toții l-am simțit. Așa cum nu pot uita filmul cu procesul Ceaușeștilor, pe care l-am urmărit cu mintea mea de copil, neînțelegând atunci cum oamenii pe care ne învățau să-i divinizăm încă de la grădiniță puteau ieși din istorie într-un mod atât de sângeros.

Am convingerea că aceste experiențe sunt împărtășite într-o anumită măsură către toate generațiile născute în anii 70-80, care astăzi se află într-o poziție unică: au cunoscut în copilărie lipsurile dictaturii comuniste, au trăit apoi deziluziile tranziției și transformarea sentimentului de speranță națională într-un șir de deziluzii parcă fără sfârșit, însă au avut și șansa de a cunoaște, mai ales după anii 2000, o lume globală și diversă, în care au putut să-și continue studiile sau cariera profesională în medii competitive și meritocratice. Tocmai aceste generații au acum potențialul de a readuce sentimentul speranței din zilele Revoluției, concentrând energia, cunoștințele și experiențele pe care le-au acumulat într-un efort unit de consolidare a unei democrații românești de calitate”. Primul pas spre Statele Unite ale Americii l-a făcut în 2004, când a fost admis la Stanford University, unde s-a specializat în domeniul politicii comparate, economie și sociologie. Apoi a fost admis ca bursier al programului de dublu masterat în Administrarea Afacerilor și Politici Publice la Harvard Business School și Harvard Kennedy School of Government. Cu greu poate cuprinde acești șapte ani minunați în câteva cuvinte… „Sunt conștient că am avut parte de câteva șanse unice. În primul rând, am fost studentul unor profesori extraordinari. La Stanford am colaborat cu cel mai cunoscut expert american în studierea sistemelor democratice, profesorul Larry Diamond, conducând cercetarea pentru cartea sa, „The Spirit of Democracy”, pe regiunea Europa de Est și Asia Centrală. La Harvard am fost Teaching Assistant la cursul de leadership al profesorului David Gergen, cel care s-a distins în rolul de consilier personal pentru patru președinți americani, printre care Ronald Reagan și Bill Clinton. În anul II de facultate, colegul meu de cameră a fost Mike Krieger, un bun prieten, care recent a devenit cunoscut în întreaga lume, după ce aplicația pe care a creat-o, Instagram, a fost cumpărată de Facebook pentru aproximativ un miliard de dolari. Exemplele pot continua…”

Oferă consultanță Băncii Mondiale şi ONU

La absolvirea programului de masterat de la Harvard, prin rețeaua de alumni a universității, a aflat despre o oportunitate profesională la Dalberg Global Development Advisors, o firmă de consultanță strategică la nivel înalt, unul dintre liderii de piață pe segmentul de dezvoltare internațională. Din momentul în care a trimis aplicația a fost, cum spun americanii, pe cont propriu. „Diplomele sunt doar simple hârtii dacă nu știi să demonstrezi pe parcursul a cinci-şase interviuri succesive că poți fi un consultant de excepție”. Astfel, a fost recrutat în echipa Dalberg din Washington DC, unde activează din 2011 ca și consultant pe proiecte care vizează în principal îmbunătățirea standardelor de trai în țările în curs de dezvoltare. „Clienții noștri sunt organizații multilaterale ca G20, Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite (ONU), dar și corporații și guverne naționale și locale. Sunt mândru că prin Dalberg putem să dăm o mână de ajutor acelor oameni lipsiți de posibilități, oameni care se luptă zi de zi să supraviețuiască și să învingă foametea, bolile, războiul și de multe ori ignoranța celor care ar putea să le salveze viața”.

România se vede altfel de la distanță

Îl întreb spre ce ne îndreptăm în viitor. „Păi, mai întâi, trebuie să cunoaștem de unde venim și cum am ajuns unde suntem astăzi. Istoria ne inspiră, ne motivează, ne învață și ne unește. Din păcate, anumite excese ale falsului patriotism promovat de regimul comunist ne-au îndepărtat oarecum de percepția obiectivă și justă a valorii istoriei noastre. Astăzi parcă ne este rușine uneori să vorbim despre Mihai Viteazul, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare sau Constantin Brâncoveanu. Au existat și vor exista încercări de a reduce importanța acestor personalități și chiar de a discredita rolul lor. Însă cei care înțeleg și cunosc cu adevărat istoria în toată complexitatea ei îi vor prețui pe înaintașii noștri la justa lor valoare.

Nu este vorba despre o interpretare romantică a trecutului nostru ca popor, ci despre una obiectivă, în care ne asumăm la nivel individual și colectiv atât momentele de glorie, cât și erorile. La peste două decenii de la căderea regimului comunist ar fi momentul potrivit să trecem peste complexele naționalismului obtuz și extrem. Ignorând istoria, vom pierde oportunitatea unică de a învăța din greșelile noastre majore – Holocaustul nazist și represiunea comunistă – și din cele mai recente, ca de exemplu eșecul parțial al tranziției post decembriste.

Așa cum bine știu cei care sunt departe de țară – și sunt din ce în ce mai mulți, atât la studii, cât și la muncă –, România se vede altfel de la distanță”. Sebastian Burduja este un optimist incurabil și caută întotdeauna acele semne pozitive care vestesc un viitor mai bun, de la inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Naționale în București până la pedepsirea justă a unor cazuri flagrante de corupție. „Chiar și protestele începutului de an, cele autentice, au fost semnalul că democrația românească începe să funcționeze de la firul ierbii.”

Asta nu înseamnă că România se vede în roz de peste hotare, inclusiv lucrurile pozitive trebuind puse în perspectiva potențialului pe care îl are țara noastră. Din acest punct de vedere, situația rămâne gri: dincolo de anumite excepții, continuăm să eșuăm în mai toate domeniile vitale pentru dezvoltarea României, de la infrastructură la turism, agricultură, industrie, educație etc. Până când…?

Aici, totul e încă de făcut

Proiectul de care este cel mai mândru se numește Liga Studenților Români din Străinătate. Povestea LSRS începe în 2008, cu doi colegi nedespărțiți încă de pe băncile Școlii Generale Nr. 11 din București. „Eu mă pregăteam să finalizez programul de la Stanford și abia fusesem admis la masterat la Harvard, iar amicul meu, Costin Elefteriu, tocmai încheia ca șef de promoție cursurile Academiei de Teatru și Film, Secția Imagine, și se pregătea de King’s College London, unde trebuia să urmeze prestigiosul program de War Studies (Studii de Război). Ne-am dat seama că eram numai doi reprezentanți ai unei adevărate «armate» de studenți și tineri specialiști români care studiau în străinătate. A început astfel un vis pe care l-am urmat cu încredere și consecvență.”

Și iată că nimic nu a fost în zadar. Astăzi, la trei ani de la lansare, Liga reunește aproape 7.000 de studenți și absolvenți români din peste 50 de țări. „Misiunea noastră este coagularea acestei comunități de valoare și facilitarea contribuției ei la dezvoltarea României, într-un cadru deschis de dialog și acțiune – un cadru independent, apolitic și echidistant.”

Liga are 30 de filiale și reprezentanțe, acoperind cam toate țările unde există comunități importante de studenți români, dar și state strategice ca Siria, Egipt, China, Rusia sau Turcia. „Vrem să fim mereu o casă departe de casă pentru românii plecați la studii, dar și o punte de legătură între aceștia și colegii lor din România care doresc să urmeze cursuri în străinătate”.

Exemplul LSRS demonstrează că românii pot fi uniți, că se sprijină reciproc la universitățile unde studiază, că sunt doritori să păstreze legăturile între ei și cu România. Cei care nu cred în minuni ce durează mai bine de trei ani sunt invitați să viziteze Forumul LSRS, Wiki LSRS, site-ul Go Study LSRS, grupurile de pe Facebook și platformele online. Statisticile vorbesc de la sine, întrebările își găsesc mai mereu răspunsuri, se leagă prietenii și apar proiecte noi inițiate și coordonate de către membrii Ligii.

Sebastian Burduja crede că liantul Ligii şi ceea ce reprezintă ea astăzi, ca entitate şi ca formă organizațională, se datorează unei forțe rare și prețioase: UNITATEA.

„În același fel, îndrăznim să credem că schimbările cu adevărat pozitive depind de redobândirea sentimentului de unitate. Unitate în cadrul fiecărei generații și unitate între generații. Unitate în scopuri și mijloace. Unitate în dorința de a pune interesul colectiv deasupra orgoliilor individuale. Și unitate în sentimentul de responsabilitate pe care îl avem unii față de alții. Și încă ceva: încredere în potențialul nostru de a fi mai buni, alături de conștiința că vom realiza ceea ce ne propunem. Aceste lucruri nu trebuie să dureze un «brucan» sau doi, sau zece. Schimbarea la față a României poate începe de astăzi, prin fiecare dintre noi, oriunde ne-am afla. Prin LSRS am făcut deja câțiva pași importanți în acest sens, mai ales prin Forumul România Jună, care a avut loc la București între 12-14 august 2011, cu sprijinul Băncii Naționale a României. România Jună a reunit peste 300 de tineri români din țară și de peste hotare, cu misiunea de a defini direcțiile principale de dezvoltare pentru România anilor 2030. Evenimentul a marcat și 140 de ani de la primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni, păstrând premisa centrală a marelui eveniment organizat în 1871 de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu și alții: generația noastră trebuie să-și asume răspunderea pentru construcția propriului său viitor colectiv. Altfel spus, acestei generații îi va veni inevitabil rândul de a conduce modernizarea României într-un viitor apropiat. Prin ce vom rămâne în istorie și cum vom putea lăsa celor care vin după noi o țară de care să fie mândri? Răspunsurile la aceste întrebări s-au concretizat într-o amplă lucrare, Programul România Jună: România în 3Decenii, disponibilă online la www.romania-juna.eu. Acest volum, în fapt o platformă deschisă de idei, a reușit să influențeze deja numeroase politici publice și programe politice, inclusiv în perspectiva alegerilor de anul acesta.
Personal, îmi doresc să revin acasă în viitorul apropiat, pentru că, vorba marelui Constantin Noica, «aici, totul e încă de făcut». Iar dacă voi avea în continuare ocazia să contribui cu experiența și cunoștințele mele la dezvoltarea României, dinspre societatea civilă, mediul privat sau din sectorul public, o voi face mereu cu toată inima și cu dorința permanentă de a da ceva înapoi țării mele și poporului român, după puterile mele, urmând principiul simplu după care «celui care i s-a dat mult i se va cere mult»”.

CU CE A PLĂTIT CRISTINA GHENOIU SUCCESUL ÎN ŞTIINŢĂ…

A plecat din țară cu 14 ani în urmă. Depărtarea i-a adus momente de tristețe, dar şi oportunitatea de a se realiza ca cercetător şi ca om şi să-şi dezvolte aspecte ale intelectului şi personalității pe care nu şi le-a imaginat că există.

Cristinei Ghenoiu i se potrivește cel mai bine întrebarea „Ce-ai făcut în ultimii cinci ani?”. Răspunsul este uluitor. „Am avansat cunoașterea științifică a mecanismelor fundamentale care protejează genomul şi previn dezvoltarea cancerului la The Rockefeller University; am identificat proteina Haspin ca substrat-cheie al kinazei Polo-like kinase I, una dintre cele mai promițătoare ținte ale medicamentelor anticanceroase (în special cancerul de sân şi de plămâni); am îmbunătățit înțelegerea noastră asupra bazei moleculare a cancerului de rinichi şi a bolii chistice renale la Uniklinikum Freiburg; am caracterizat funcția proteinei nephrocystin şi am identificat noi parteneri cu care interacționează, astfel am clarificat rolul proteinei în boala chistică de rinichi; am furnizat informații importante despre chimia transferului de protoni în apă şi despre celule de combustibil nepoluante care folosesc mineralul perovskite la Mount Holyoke College; am luat Premiul Rockefeller Anderson Cancer Center pentru cel mai bun poster; mi-am luat doctoratul la Cornell University în Biologie celulară şi cromozomială, Biologie moleculară, Genetică şi Biochimie …” şi-am oprit-o, că ne-ar mai lua trei pagini de revistă. Nu, nu e tot… Între toate acestea, coordonează mentoratul a sute de tineri în domeniul ei de activitate, ajută copiii defavorizați să acceadă la şcoli internaționale, a participat la 14 întruniri ştiințifice naționale şi internaționale prestigioase ca orator sau prezentator de proiect şi şi-a găsit timp să se antreneze şi în arte marțiale braziliene. Cristina Ghenoiu e româncă.

Bunica și știința

Născută şi crescută în București, Cristina şi-a petrecut copilăria studiind biologia şi ecologia la Clubul Copiilor Sector 6. Pasionată şi de limbi străine, a făcut primii doi ani de liceu la Colegiul Național „George Coșbuc” (București), de unde a plecat în Canada cu o bursă integrală, pentru a-şi urma visul de a studia știința. Şi-a scris teza de liceu în astrofizică, cea de colegiu în chimie cuantică şi pe cea de doctorat în biochimie. Astăzi, rezultatele științifice ale Cristinei Ghenoiu sunt publicate într-una dintre cele mai prestigioase reviste de știință din lume, Science.

Plecată dintr-un învățământ în care i se spunea deseori „voi, la uman, sunteți prea proaste”, Cristina Ghenoiu a descoperit sistemul care i-a permis să-şi exprime propriile idei şi să-şi descopere talente nebănuite. Şi-a reprezentat țara la Lester B. Pearson United World College of the Pacific, apoi a urmat cursurile Mount Holyoke College, o instituție de învățământ pentru femei cunoscută pentru excelenta pregătire a studentelor în științele exacte şi experimentale. De aici a început drumul Cristinei către doctoratul în Biochimie făcut în colaborare cu universitățile Cornell şi Rockefeller. Acest drum a fost lung şi presărat cu tot felul de obstacole, dar se va încheia cu bine în această vară. Până la sfârșitul doctoratului va fi coautor la şapte lucrări științifice, dintre care una publicată în revista Science.
Datorează dorința de a cunoaște tainele lumii în care trăim bunicii sale, care i-a încurajat curiozitatea şi care, cu o răbdare deosebită, i-a citit nenumărate cărți şi a plimbat-o prin toate muzeele şi parcurile din București. Apoi, datorează succesul său în lumea academică mamei, care întotdeauna a apreciat studiul şi care a făcut tot ce i-a stat în putință să-i creeze condițiile necesare pentru a învăța.

Comunitatea românească nu este solidară

Şi-a promis succesul ei însăşi şi celor care au crezut în ea. Cristina Ghenoiu spune că fiecare îşi alege misiunea lui pe pământ. Unii de la bun început, alții aleg să aștepte un semn divin sau o întâmplare extraordinară care să îi ghideze, dar, în final, noi suntem cei care alegem. Bineînțeles că nu toți avem privilegiul să ducem la capăt misiunea pe care ne-am ales-o. Câteodată viața ne sabotează planurile.

Crede că majoritatea ne alegem misiunea pe baza principiilor după care ne trăim viața. Misiunea pe care şi-a ales-o ea este aceea de a-şi folosi educația pentru a le da o mână de ajutor celor care vor mai mult de la viață, dar sunt prizonierii unei situații economice dificile. „Pentru moment m-am alăturat unor absolvenți ai colegiilor UWC (United World Colleges), care pun bazele unui fond de capital privat menit să creeze, pe lângă un impact social deosebit în țări aflate în curs de dezvoltare, o serie de burse care să le permită mai multor elevi să studieze la colegiile UWC.”

Tocmai pentru că a avut șansa să studieze împreună cu elevi din peste 80 de țări, am întrebat-o dacă românii sunt mai deștepți decât alții sau dimpotrivă. „Este clar că fiecare țară îşi are oamenii ei talentați.

Din punctul meu de vedere, factorul determinant în inteligența unei persoane ține de contextul socio-economic în care trăieşti, nu de etnie sau de rasă. Privesc cu tristețe cum societatea românească pune din ce în ce mai puțin accentul pe educație. Locuind în New York, am șansa să observ comunități de imigranți de peste tot şi mi-am dat seama că există şi o inteligență de grup care ia forma solidarității. Din păcate, comunitatea românească de aici este codașă la capitolul solidaritate.”

Este convinsă că românii îşi vor înapoi deștepții şi că şi-ar dori să răsplătească financiar pe măsură nu numai performanțele lor, ci şi pe cele ale oamenilor extraordinari de acasă. „Problema este că, în prezent, România duce lipsă nu numai de resurse, ci şi de oameni politici capabili şi doritori să guverneze aceste resurse în beneficiul țării şi românilor.”

Am plâns moartea tatălui de departe

Cei aproape 14 ani trăiți departe de țară au fost presărați cu lucruri extraordinare, dar şi cu perioade foarte dureroase. „Mă emoționez când îmi aduc aminte de prima galaxie pe care am văzut-o şi fotografiat-o când lucram în astronomie. La fel de emoționante au fost şi primele rezultate științifice care mi-au fost publicate. Una dintre cele mai mari realizări personale a fost bursa pe care am primit-o pentru a studia egiptologia în Egipt. Există un hotel în Cairo (Le Meridien Pyramids Hotel) din piscina căruia vezi piramidele. Un vis împlinit. Din păcate, totul are un cost, al meu a constat în 13 zile de naștere ale membrilor familiei mele pe care nu le-am sărbătorit împreună, moartea tatălui şi a bunicii mele, pe care i-am plâns de departe, şi multe alte momente importante de familie la care nu am putut participa din motive de timp, financiare sau de viză. Însă un eveniment pe care îl aștept cu bucurie şi pe care nu îl voi rata pentru nimic în lume va fi nunta Ralucăi, sora mea. Aștept cu nerăbdare să-mi revăd familia şi prietenii în această vară.”

Modul nostru de viață distruge planeta

Ca om de știință care a citit în stele, știe ea viitorul propriu sau pe al nostru? Îi este greu să răspundă la această întrebare fără să pară pesimistă. „Din punctul meu de vedere, omenirea este prinsă într-un cerc vicios, în care modul de viață pe care îl practicăm la nivel mondial distruge şi poluează planeta, iar noi ne irosim resursele să inventăm leacuri pentru boli pe care acest mod de viață le propagă.

Dacă cei care guvernează resursele omenirii nu le redirecționează pentru a stopa distrugerea mediului înconjurător şi a aborda problemele urgente, cum ar fi descoperirea unor surse de energie alternativă scalabile, atunci nu ne uităm la un viitor foarte fericit. Bineînțeles că fiecare dintre noi îşi poate aduce contribuția, în primul rând prin a se informa, de aceea educația este atât de importantă.
Un om bine informat ia, în general, decizii mai bune pentru el şi familia lui ,chiar şi atunci când îşi exersează dreptul de vot şi îi alege pe cei care guvernează aceste resurse.

În plus, cu toții ar trebui să facem un efort să adoptăm un mod de viață mai în armonie cu natura şi mai sănătos şi responsabil din toate punctele de vedere, inclusiv cel financiar.”

Chiar dacă nu știe, matematic, ce va fi cu ea însăşi şi cu ceilalți, este hotărâtă să-şi folosească toată știința dobândită în folosul societății, poate chiar prin colaborări cu organizații umanitare. Cristina Ghenoiu este unul dintre românii cu care ne mândrim!

RADU BELECA: VOI RĂMÂNE MEREU UNUL DINTRE CEI CARE VISEAZĂ ZIUA!

Radu Beleca a plecat din România în 2007, după ce a absolvit Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca cu specializarea Inginerie Medicală. Timp de un an a urmat un master 2 – cercetare la L’Institut P’prime, Université du Poitiers in Inginerie electrică şi mecanica fluidelor cu o bursă a statului Francez. În 2012 şi-a finalizat studiile doctorale la Brunel University din Anglia, cu teza: „Investigarea distribuției sarcinilor bipolare ale aerosolilor farmaceutici solizi utilizând sistemul optic Phase Doppler Anemometer”, studii finanțate integral de Consiliul de Cercetare al Ştiintelor Inginereşti şi Fizice şi de companiile Pfizer şi TEVA Pharmaceuticals. În prezent este cercetator la Centrul pentru Cercetarea Sistemelor Electronice, Brunel University unde dezvoltă tehnologii pe bază de plasmă non termică pentru tratarea emisiilor nocive produse de nave, în cadrul unui proiect multinaţional.

A devenit membru al celor mai prestigioase institute de fizică şi inginerie din SUA şi Anglia. A fost desemnat studentul român al anului 2010 în Europa. A primit premiul pentru cea mai bună lucrare ştiinţifică patru ani la rând la adunările anuale ale Societăţii de Electrostatică din America: Boston, Massachusettss (2009); Charlotte, North Carolina (2010); Cleveland, Ohio (2011), Cambridge, Ontario, Canada (2012) precum şi la conferinţa Institutului de Fizică de la Universitatea Bangor, Wales (2011). Deși am putea crede că este un om de știință riguros şi opac la frumusețile vieții, Radu Beleca este pasionat de pictură, devenind membru al Tate Galleries din Londra, de tangoul argentinian, pe care l-a învățat pe parcursul a numeroase lecții, de fotografie, de filantropie, de leadership şi de mentorat.

A avut odată 3 ani. Astăzi, Radu Beleca este specializat în inginerie medicală şi participă la studii antropologice despre ADN-ul poporului român.

Nu aş schimba nimic în viața mea

„Copilăria mea a fost o nucleosinteză stelară: realitatea dură a vieții departe de mamă, fără tată, amestecată cu dragostea necondiționată a bunicii, un strop de magie specific vârstei luminat de o prismă ce reflecta mereu spectrul vast şi minunat al bibliotecii mamei, care mă povățuia mereu, cu fiecare carte citită: visele pot deveni realitate doar prin bun-simț, caracter, muncă, seriozitate şi multă ambiție. Acolo, în casa bunicii, s-au plantat semințele dragostei pentru cunoaștere, ale respectului pentru familie şi ale smereniei, iar învățătorii din clasele primare au crescut aceste valori, în primul rând prin exemplu şi mereu prin povață. Cum spunea Iorga, ei au fost: «Școala cea mai bună, aceea în care înveți, înainte de toate, a învăța». Au urmat România şi «democrația» anilor 90 – un vortex de frică, incertitudine şi multă agresivitate. Pe măsură ce creșteam, vedeam cum în jurul meu valorile cu care am fost crescut şi educat sunt «uitate» cu o ură şi o înverșunare pentru beneficii materiale de nedescris. Erau anii de liceu – nimic nu mai avea valoare dacă nu se putea traduce în ceva din trendul material al momentului. Românii descopereau lumea hainelor, mărcilor, mașinilor, cluburilor, produselor de supermarket… iar mama… mereu la cabinet, mereu de gardă, mereu la muncă, într-un sistem medical românesc fără niciun orizont. Atunci am ales să cresc în continuare valorile şi educația pe care am primit-o fără niciun compromis, din respect şi dragoste față de exemplul pe care îl aveam zi de zi în fața ochilor: sacrificiul mamei pentru băiatul ei.

Dacă ar fi să schimb ceva în viața mea de până acum, nu aş schimba absolut nimic. Realitatea vieții a fost cu mine în fiecare clipă a existenței mele, arătându-mi mereu lumea aşa cum e ea de pe înălțimile cele mai luminoase şi calde până în adâncurile întunecoase şi reci.

Misiunea fiecăruia dintre noi este să dăm sens vieții aşa cum simțim. Da, educația şi experiența de viață ajută să înțelegem unele lucruri, însă puterea sufletului stă în acțiunea momentului. Nu există momente potrivite! Ori faci ceva acum, ori nu o vei face niciodată. Trebuie să prețuim darul vieții şi să nu cădem în ignoranța că ni se cuvine, indiferent cum alegem să definim sursa vieții: Dumnezeu, Marele Arhitect, Big Bang sau supa elementară a evoluției.

România este mereu acolo şi ne așteaptă, dar nu oricum

Aud mereu «românii sunt deștepți!» La cât am călătorit prin lume, am întâlnit mulți oameni deștepți din aproape toate națiile pământului. Eu spun mereu că românii sunt înțelepți, iar înțelepciunea noastră se măsoară în milenii de existență – de exemplu, cele mai vechi picturi rupestre din Europa Centrală au fost descoperite în România, în Peștera Coliboaia, 23,000-35.000 de ani –, înțelepciune care se regăsește acum în codul nostru genetic.

Întoarcerea acasă a tinerilor români valoroși este condiționată de scara valorilor şi priorităților societății românești actuale. Cred că fiecare dintre cei care au reușit să îşi îndeplinească visuri au făcut-o urmând un set simplu de valori: respectul de sine, respectul față de familie şi lumea în care trăim, muncă, seriozitate, modestie, ambiție şi pasiunea pentru domeniul de activitate. Sigur, performanța nu vine fără un cadru material şi social adecvat, dar societatea românească de azi nu îşi mai poate permite să ignore curba exponențială şi necesitatea implementării dezvoltării durabile atât în ecologia populației, cât şi în exploatarea resurselor naționale.

Cele mai frumoase momente din viața mea departe de casă au fost atunci când între străini din toate colțurile lumii se vorbea cu apreciere şi respect față de România. Un astfel de moment a fost în 2011, la cea mai importantă conferință internațională din domeniul meu a prestigiosului Institut de Fizică din Marea Britanie, unde activitatea profesorului Ion Inculeț – fiul marelui Ion C. Inculeț, care în 9 aprilie 1918 a semnat, în calitate de președinte al Moldovei, unirea Basarabiei cu Țara Mamă România – a fost recunoscută încă o dată la nivel mondial.

Ce preocupare este mai importantă decât să ne depășim condiția? Viitorul nu îl pot prezice şi sunt prea tânăr pentru acest univers! Însă în toți acești ani de muncă şi sacrificii cu realitatea vieții de mână mi-am construit o fundație cu o credință şi un set de principii solide, pe care știu că mă voi putea baza întotdeauna. Voi rămâne mereu unul dintre cei care visează ziua, trăind visele cu ochii deschişi, dând valoare timpului, punându-le în practică, încercând să obțin mereu simplitatea şi eleganța, precum Brâncuși.

Din păcate, acum pentru români realitatea este precum o corabie în derivă, cârmuită prin improvizații de către amatori, iar ancora este pierdută. România este mereu acolo şi ne așteaptă, însă nu oricum. Trebuie să ne regăsim ancora respectului de sine şi a valorilor naționale care ne definesc ca neam. Apoi prin muncă, educație, bun-simț, demnitate, ambiție, cu răbdare să ne regăsim drumul şi locul înapoi în concertul popoarelor, aşa cum spunea Iorga, cu o viziune spre o Românie sustenabilă de care să fim mândri. Avem o clipă în goana generațiilor ca să realizăm ceva.

Despre ADN-ul românilor

În 2010, președintele Israelului Shimon Peres sfătuia guvernul român condus atunci de Emil Boc să investească în cercetare şi mai ales în inginerie genetică. Poziția geografică a României a favorizat, de-a lungul mileniilor, o distribuție genetică a populației pe cât de diversă pe atât de fascinantă. Azi, oamenii de știință pot stabili traseul parcurs de strămoșii noștri, care, acum 60.000 de ani, s-au aventurat afară din Africa pentru a coloniza planeta. Antropologul american Spencer Wells a pus bazele unui amplu proiect prin care îşi propune să afle amănunte privind apariția şi evoluția speciei umane, răspunsul la întrebarea «cine suntem şi de unde venim», ca să știm încotro vom merge – Genographic Project. În România, în 2006, studiul a fost realizat pentru zece personalităţi, în frunte cu președintele Traian Băsescu. Momentan, la nivel mondial există câteva baze de date care pot da informații despre distribuția genetică a României; rezultatele sunt însă limitate de numărul de persoane care şi-au făcut astfel de teste genetice (majoritare din zonele de graniță) şi bineînțeles din care grupuri etnice provin (Y-DNA & mtDNA).

Dacă ar fi să ne luăm după baza de date iGENEA (Elveția) structura genetică a populațiilor antice pe teritoriu României (teste după cromozomul Y) se împarte în:
• 29% Slavă
• 21% Finno-Ugrică
• 20% Teutonică (Germanic)
• 18% Celtică
• 12% Illyrică

Altfel putem descrie populația de azi a României ca aparținând majoritar Haplogrupurilor I1b – 75%-, şi R1a-20%.

În viitor sper să avem o bază de date mai solidă din punct de vedere al distribuției genetice a populației României. Este o metodă care ne-ar ajuta să înțelegem mai bine istoria de milenii greu încercată a acestui spațiu unic în lume şi bineînțeles o explicație în plus faţă de originile noastre.”

„Toți oamenii visează, dar nu la fel. Cei care visează noaptea în cotloanele prăfuite ale gândurilor se trezesc şi îşi dau seama că totul a fost închipuire; dar cei care visează ziua sunt periculoşi, pentru că aceştia şi-ar putea trăi visele cu ochii deschişi, punându-le în practică” Eu aşa am făcut!
(T.E. Lawrence în Cei şapte stâlpi ai Înțelepciunii)

ŞTEFAN ANDREI ANGHEL: NU ŞTIU UNDE VOI FI, DAR ŞTIU CE VOI FI!

A crezut că va avea o viață comună, că are asigurat un loc confortabil în turmă, dar nu a fost deloc așa. S-a calificat la Olimpiada internațională de biologie de pe patul de spital şi astăzi face cercetări în Biologie moleculară la Harvard Medical School din America. Povestea unui român deștept care are doar 24 de ani şi care spune amar că, probabil, el şi România „se vor observa de la distanță”.

„Primii mei ani din viață au fost excesiv de comuni sau cel puțin aşa păreau. Am luat premiul I cu coroniță în clasele I-IV. Eram considerat «cel mai bun» copil din clasă, dar scriam îngrozitor. Apoi m-am ambiționat, iar în clasa a III-a am început să scriu atât de frumos, încât învățătoarea mi-a pus şi caietul la expoziție. Ciudată a fost tranziția! Părinții mei nu mi-au criticat niciodată caligrafia şi am aflat ulterior că mama făcea lobby la «doamna» să treacă peste estetica scrisului meu. Nu cred că mama avea atâta viziune încât să îşi dea seama că în curând vom scrie toți cu tastatura, nu cu stiloul. Înțelegea, în schimb, că o regulă nu trebuie urmată doar pentru că există, mai ales într-o societate suprasaturată cu reguli.

Calificat la olimpiadă de pe patul de spital

După «incidentul caligrafic», viața mea a fost foarte normală. Prima mea reușită în viață a fost intrarea la clasa de engleză a Liceului «Mihai Viteazul» din Ploiești, performanță probabil accidentală. Cred că anii de gimnaziu au fost atât de irosiți, încât cea mai mare reușită a mea, atunci, a fost să învăț să joc tenis de câmp. Creditez acestei activități luciditatea cu care am ajuns să gândesc mai târziu. În gimnaziu am descoperit că îmi place biologia, dar n-am avut nicio performanță notabilă. Academic vorbind, îmi asigurasem un loc în mijlocul turmei – confortabil, dar destinat uitării. Mai târziu, în clasa a X-a, m-am ambiționat. Nu știu exact care a fost imboldul, doar că, precum cu caligrafia, a fost unul intern. De data asta contextul mi-a fost favorabil şi am ajuns în trei ani dintr-un nimeni care aproape rămânea corigent la matematică un «cineva» (tot aproape corigent la matematică). Sub îndrumarea extraordinarei doamne Florina Miricel, am ajuns prima oară la faza națională a Olimpiadei de biologie. În anii ce au urmat am luat diverse premii, mai mult sau mai puțin notabile. În clasa a XI-a a trebuit să fiu operat de urgență de apendicită exact înainte de examenul de calificare la faza internațională a olimpiadei. Asta mi-a demonstrat cât de indiferent este universul în ceea ce mă privește! Când m-am calificat dând acel examen infernal chiar de pe patul de spital, am realizat că pot face orice atât timp cât am suportul celor care țin la mine. Aceea a fost cea mai eliberantă experiență pe care am avut-o în liceu, deși medaliile de la olimpiadele internaționale au fost folositoare pentru a-mi confirma că efortul e (uneori) răsplătit de lumea din jur.

După o scurtă escapadă la Universitatea București, care m-a convins de lipsa științei din țara noastră, şi, îmi pare rău să o spun, de pregătirea slabă a unor profesori, aveam să ajung literalmente peste mări şi țări. Am început studiile la Harvard anul următor, unde m-am specializat în Biologie moleculară. Ca toți colegii mei, am urmat cursuri în multe domenii diferite, totul de la fizică la filosofie. Dacă aş putea schimba un singur lucru la facultățile din România, aş introduce acest sistem mixt. În toți cei patru ani de facultate am făcut cercetare sub îndrumarea prof. Tom Rapoport, cu care mi-am scris şi lucrarea de licență (care e încă în procesul de evaluare).

Mi-a luat mult să îmi dau seama cât de valoroasă a fost libertatea pe care am primit-o. Sistemul nostru educațional «plin de găuri» împreună cu ai mei părinți, care au știut cum să mă crească, m-au lăsat să mă concentrez pe ce mi-a plăcut mai mult. Cred că puțini au șansa de așa o combinație. În plus, eu am avut şi norocul de a-mi descoperi singur pasiunea pentru natură (deși familia mea a făcut multe pentru a-mi susține această înclinație bizară). Probabil problema fundamentală a educației în România este că nu încurajează copiii să îşi găsească pasiunile. Drept urmare, imboldul intern lipsește, iar cel extern, în general, nu este foarte folositor.

Anii la Harvard m-au făcut însă şi o persoană mai cizelată din punct de vedere academic. Nu numai că am învățat (în sfârșit) matematică, dar îmi place să cred că pot purta o discuție despre aproape orice subiect important. În final, anii în SUA – şi la Harvard – m-au învățat să fiu o persoană mai bună. M-au învățat să respect pluralitatea de opinie şi să îi respect pe cei cu care nu sunt de acord.

Din păcate, acest mod de a trăi pentru idei şi toleranță face tot mai clar pentru mine că – aproape în mod sigur – nu voi mai numi România domiciliu permanent prea curând. Nu am vreun soi de lipsă de respect pentru țară. Deși nu cred că românii sunt mai deștepți decât locuitorii altor țări (asta mi se pare naționalism de cea mai joasă speță), cred că tânăra generație are un mare potențial intelectual, aproape în întregime neexploatat. Știu asta pentru că acum eu sunt considerat «deștept», «inteligent» sau chiar «sclipitor» – deși eu, personal, cunosc destui români de vârsta mea care mă întrec la această categorie”.
Printre distincțiile academice primite de Ştefan Andrei Anghel se numără John Harvard Scholarship, Harvard College Scholarship, Detur Book Prize şi alegerea în societatea onorifică Phi Beta Kappa. De-a lungul anilor, cercetările lui au fost finanțate de Herchel Smith Summer Undergraduate Research Fellowship, Harvard College PRISE şi Harvard College Research Program Fellowship.

Eu şi România ne vom observa reciproc… de la distanță

„Problema principală a României este de natură culturală. Suntem – dacă mi se mai permite persoana I plural – un popor care nu a făcut încă tranziția la valorile «europene» de toleranță, multiculturalism şi respect reciproc (nu că țările din Europa de Vest ar subscrie total acestor principii). Este un fapt prea des ignorat în România secolului XXI că instituțiile cu cel mai mare grad de încredere sunt biserica şi armata. O mare parte din populația țării noastre crede că Ion Antonescu a fost un erou (adevărul este că a fost un criminal direct responsabil de moartea câtorva sute de mii de oameni). Din păcate, România, în loc să evolueze spre acele valori europene, involuează spre valorile din perioada anilor 40. Prin 2000 am auzit o descriere a României ca «țara care, după Revoluție, a construit o mie de biserici şi niciun spital». Ei bine, acum închidem spitalele şi construim o catedrală-mamut în curtea Palatului Parlamentului. Poate că e o atitudine egoistă: o societate naționalist-creștină (cum pare să devină România) nu va primi cu brațele deschise pe cineva ca mine, care nu e nici naționalist, nici creștin. Poate că asta nu m-ar deranja dacă România mi-ar permite să fac cercetare de cea mai bună calitate. Din păcate, cineva «acolo sus» a decis că cercetarea nu e o prioritate națională. Probabil aceste două aspecte au legătură: până când România nu va avea o atitudine mai «deschisă», nu va pune accent pe idei, în general, şi pe activitatea academică, în special.

Așadar, eu şi România ne vom observa reciproc (sau, cel mai probabil, unidirecțional) de la mare distanță. La toamnă voi începe studiile în programul de doctorat în Biologie moleculară de la University of Chicago. Pe termen lung, sper să ajung un profesor care poate combina predarea bună cu cercetarea de cea mai înaltă calitate. Persoanele care mă ajută în viață se pot înscrie pe lista de mulțumiri din discursul meu de acceptare a Premiului Nobel. În prezent, această listă conține peste 30 de persoane.
Pe termen scurt, obiectivul meu în viață este să învăț să conduc, obiectiv facilitat de mașinile americane care au cutie de viteze automată. Nu știu unde voi fi peste 10, 20, 30 de ani. Poate încă în SUA, poate nu. Dar știu ce voi fi. Vreau să îmi continui cariera de cercetare şi să le inspir şi altora respectul pe care îl am eu pentru știință, idei şi argumente. Cât de mult succes voi avea rămâne de văzut. Am realizat că știința este atât de imprevizibilă, încât nu poți niciodată să faci previziuni. Albert Einstein spunea, mai în glumă, mai în serios, că, dacă am ști ce facem, nu s-ar mai numi cercetare. Dar până acum urmarea pasiunii pare să fi fost o strategie bună. Cât despre țara mea natală, o consider la fel de imprevizibilă precum știința. Unii dintre cei mai capabili indivizi pe care i-am cunoscut sunt tineri români. Nu am nicio îndoială că România poate ajunge o societate cu adevărat de calitate, comparabilă cu orice altă țară europeană. Dacă şi când se va întâmpla asta, rămâne de văzut.”

COSTIN ELEFTERIU: MERITOCRAŢIA LIPSEŞTE SOCIETĂŢII NOASTRE

Costin Elefteriu a urmat cursurile Liceului „Cantemir Vodă” din București şi a luat Bacalaureatul cu 10, fără câteva sutimi. După ce a absolvit UNATC, a plecat la Londra să facă studii de război la King’s College. Împreună cu Sebastian Burduja au pus bazele Ligii Studenților Români din Străinătate. Conduce 200 de voluntari zilnic, este membru al Chatham House şi este pasionat de securitatea spațială, strategie, diplomație şi intelligence. Lui Costin Elefteriu nu îi place să vorbească despre el şi nici despre cum a ajuns un student român eminent în străinătate. Se consideră o fire interiorizată şi alege să fie citit sau ascultat pentru ceea ce crede, nu pentru cum a ajuns la ceea ce este astăzi.

„Românii nu sunt mai deștepți decât alții. Succesul propriu încă nu l-am promis și altcuiva decât mie. A fost o perioadă în care credeam că este o virtute extraordinară în altruismul necondiționat, în a-ți închina viața, cariera, succesul unei cauze sau idei. Acum nu mai sunt la fel de sigur; sunt mai realist, dar, în același timp, înțeleg mai bine că non-altruismul nu înseamnă neapărat egoism. Cred că nu e bine să te fixezi în definiții rigide. Cred că fiecare trebuie să încerce în primul rând să se dezvolte pe sine – în acest fel întreaga lume, societate, va avea de câștigat; nu e nevoie de promisiuni.
Nu aș schimba nimic la viața mea de până acum. Mai ales greșelile. Consider acest efort de imaginație inutil. Viața oricum nu mai poate fi schimbată!

Nu am avut nicio revelație în ceea ce privește rolul meu pe pământ încă. Cine spune că cineva i-a dat o misiune, ori este atins în mod real de Divinitate, ori minte. Oamenii au principii și interese. Unii excentrici au și credințe fervente în anumite viziuni, idei; dar și acestea, în esență, se bazează tot pe principii și/sau interese. Un principiu fundamental care mă ghidează pe mine, personal, este să am o abordare onestă și profesionistă față de tot ceea ce fac.

Românii nu sunt mai deștepți decât alții. Nu poți generaliza. Nu există popoare «mai deștepte» și altele mai «proaste». Într-adevăr, există impresia că pe unde se duc, mai ales în contexte academice, românii au o rată de «succes», ca rezultate, mai mare proporțional decât comunități de studenți din alte țări. Însă ceea ce nu se precizează este că românii respectivi au ajuns acolo în general prin burse de merit, deci reprezintă oricum ceea ce are România mai bun. Nu e vorba despre români în general. Așadar, corect e să spunem că «cei mai deștepți români sunt mai deștepți decât alții», ceea ce nu reflectă niciun merit în sine. Rezultatele acelor români nu sunt reprezentative pentru întreaga țară. Testul? Să ne imaginăm că ar veni cei mai «deștepți» englezi, francezi, germani etc. să studieze în România? Oare poporul nostru „deștept” i-ar face de rușine? Nu chiar.

Mai merită evidențiate două aspecte aici. Primul, că inclusiv acest mit se erodează din cauza exodului puternic de studenți români către universitățile din străinătate. Acum mulți au posibilitatea să plece, din multiple motive. Faptul de a studia în străinătate nu mai este în sine, neapărat, o dovadă de excelență academică, cum era până acum câțiva ani.

Al doilea aspect, această obsesie specific românească legată de distincția «deștept/prost.» Este ceva tradițional și extrem de nociv pentru caracterul și sănătatea morală ale poporului roman. În țările civilizate, cel puțin în Marea Britanie, nu există acest concept. Toate părerile sunt ascultate și respectate. Nimeni nu râde când cineva spune sau întreabă ceva ce românul ar cataloga imediat drept o «prostie». Este o chestiune fundamentală de respect reciproc și de încredere în părțile bune și capacitățile celuilalt. În România, imediat se pun etichete de deștept sau prost, iar atitudinea se conturează în consecință. Din păcate, pierdem și vom continua să pierdem enorm, ca națiune, din această cauză.

Sistemul, în România, este o încrengătură de relații, corupție şi nepotism

Când Sebastian Burduja (ca și mine, de altfel, de când am fondat Liga împreună) cere să fim lăsați să ne întoarcem acasă, se adresează în primul rând «sistemului», nu românilor de rând. Și trimite la valoarea fundamentală a meritocrației, aceasta lipsind societății noastre, care a fost principalul factor ce ne-a gonit pe majoritatea dintre noi peste hotare și care este în primul rând responsabilitatea sistemului – a structurilor primare și secundare ce dirijează treburile țării. Sistemul, în România, nu este decât o încrengătură de relații de corupție și nepotism care se scaldă în mediocritate și, iarăși, în reflexe morale profund românești și tradiționale precum invidia acută. Când vezi ce fel de oameni ajung europarlamentari români sau cum se ocupă posturi în ministere ori companii de stat etc. și cât de opac este întreg sistemul, înțelegi cât de mari sunt obstacolele în calea meritocrației în România, prin urmare, în calea întoarcerii acasă în masă a tinerilor români cu studii în străinătate. Pentru că lipsa meritocrației, mai degrabă decât salariile mai mici în comparație cu străinătatea, este principala problemă pentru noi. În acest context, este cu totul normal și necesar să dăm un semnal și să spunem clar clasei politice în special că soluția este la ea: să deschidă sistemul către meritocrație, măcar treptat, și astfel să ne lase să ne întoarcem. Dacă nu, România va sucomba în viitor în propria mediocritate, pentru că treptat țara se va drena de cel mai valoros capital: cel uman. Este o chestiune de timp și o chestiune vitală.

Cât privește viitorul meu, prefer să-l construiesc mai degrabă decât să vorbesc despre el. Pe termen scurt, urmează să-mi definitivez studiile cu un Master în Intelligence and International Security, tot la King’s College London, Department of War Studies, specializându-mă în Strategie.

Referitor la viitorul României, sunt ferm convins că singura șansă pe care o are această țară este să-și înnoiască elitele conducătoare cu oameni de caracter, în primul rând, cu viziune, în al doilea rând, și inteligenți, în al treilea rând. Altfel, România va deveni din ce în ce mai necompetitivă și mai vulnerabilă, cu probleme interne din ce în ce mai agravante, într-o lume din ce în ce mai periculoasă și neiertătoare.

Când oamenii-cheie din România care se regăsesc nu numai în politică, dar și în business și în mediul academic/civil vor face un pact pentru reformarea elitelor, bazată pe principiile meritocrației, abia atunci va începe redresarea reală a țării. Între timp, diverse noi formațiuni politice sau indivizi-minune, sau proiecte, sau chiar pachete de politici izolate nu sunt decât perdele de fum și speranțe iluzorii. Este nevoie de schimbări profunde în România, nu doar să vopsim gardul… din nou”.

RUXANDRA PAUL: SUCCESUL NE-AR PUTEA DERUTA ÎN MULTE CAZURI

Este doctorand şi bursieră a Departamentului de Științe Politice de la Harvard University. A obținut Masteratul la Harvard în cadrul programului de Ph.D. Pentru teza de doctorat studiază fluxurile de migrații internaționale şi relația dintre migrație/emigrație/imigrație şi viața politico-socială. Predă la Harvard cursuri de politici comparate, design instituțional comparat, integrare europeană, capitalism şi democrație în Europa Centrală şi de Est etc.

O studentă eminentă ajunsă profesor la Harvard

Ruxandra Paul a plecat din țară la facultate, după ce a terminat liceul la București. „Am aplicat şi am obținut oferte de burse integrale de la mai multe universități şi liberal arts colleges americane. Acopereau școala, masa, cazarea plus bani de cărți, prime de instalare la începutul fiecărui an universitar, rambursări ale biletelor de avion pentru călătorii acasă… Am ales Williams College, din Massachusetts, pentru programul lor de colaborare cu Oxford University, de care am beneficiat şi eu (am făcut anul III de studii universitare la Oxford, în Marea Britanie, cu bursa integrală oferită de Williams College)”. A absolvit facultatea summa cum laude, cu „highest honors” în Științe Politice şi dublă specializare în Științe Politice şi Limba Franceză.

În primăvara aceasta a predat şi un curs de didactică pentru doctoranzii de la Harvard. Lucrează, de asemenea, ca profesor îndrumător de proiect pentru studenții din anul IV care scriu lucrări de licență în cadrul departamentelor de Științe Politice şi Științe Sociale. Consiliază studenți de anul I care îşi încep „ucenicia” în domeniul politicii. A primit anul acesta Premiul Hoopes de excelență în arta predării, acordat de Harvard University. Este membru al Harvard Academy şi, în activitatea de cercetare, a obținut din partea Guvernului Franței Bursa Chateaubriand, care i-a permis să studieze un an la Sciences Po – Centre d‘Etudes et de Recherches Internationales, Paris, o bursă a Weatherhead Center for International Affairs şi la Centrul de Studii Europene de la Harvard etc. Îi place să participe activ la viața comunității academice, pe care o consideră „extraordinară”, în special prin activități de leadership. A fost aleasă vicepreședinte al Consiliului Studenților la Harvard. Anul trecut a organizat Harvard Leadership Conference, un eveniment din cadrul festivităților de aniversare a 375 de ani de la întemeierea universității. A organizat Summitul Ivy – o reuniune de lucru a consiliilor masteranzilor şi doctoranzilor de la cele mai bune universități americane din Ivy League (plus MIT).

Ar schimba doar moartea bunicilor

Spune că datorează copilăriei pianul, adică pasiunea ei pentru muzică. „Dacă aş putea schimba ceva în viața mea, mi-aş dori ca bunicii mei, Nicolae-Mihail şi Ştefan, să nu fi murit. Menirea noastră pe pământ este să aflăm ce misiune avem noi aici. Pentru a afla care este aceasta, trebuie să o îndeplinim. Nu trebuie să ne obsedeze succesul, ci activitatea noastră concretă. Dacă misiunea noastră pe pământ este obținerea nemuririi, succesul ne-ar putea deruta în multe cazuri.”

Privește viitorul cu optimism şi speranță, „pentru că acest viitor depinde şi de noi”. A trăit multe momente importante departe de țară, dar spune că este mai interesant abia de-acum ce urmează. Vrea să se reîntoarcă în țară? „Există români care s-au întors şi care pot spune dacă sunt sau nu mulțumiți. Aprecierea financiară nu trebuie să premieze performanța noastră în instrucție, ci să reflecte expertiza şi utilitatea noastră.”

Când nu scrie sau când nu citește la Biblioteca Widener din campus, îi place să cânte, să călătorească şi să facă sport. Aleargă „long distance” și merge la înot. O pasionează literatura, filmul, teatrul, arta şi diversitatea ei, în general.

Când oamenii-cheie din România care se regăsesc nu numai în politică, dar și în business și în mediul academic/civil vor face un pact pentru reformarea elitelor, bazată pe principiile meritocrației, abia atunci va începe redresarea reală a țării. Între timp, diverse noi formațiuni politice sau indivizi-minune, sau proiecte, sau chiar pachete de politici izolate nu sunt decât perdele de fum și speranțe iluzorii. Este nevoie de schimbări profunde în România, nu doar să vopsim gardul… din nou”.

Articol publicat în Q magazine

Meniu