Scrisori de Recomandare: Ghid pentru profesori

  1. Acasă
  2. aplicatii SUA
  3. Scrisori de Recomandare: Ghid pentru profesori

Acest ghid este de folos in special profesorilor care scriu scrisori de recomandare pentru elevii de liceu care aplica la universitati si colegii din SUA si Europa. Ghidul poate fi folosit si pentru a redacta scrisori de recomndare pentru aplicatii la master si doctorat (vedeti mentiunea speciala de la sfarsitul articolului). Elevii pot citi articolul Scrisori de Recomandare: Ghid pentru elevi.
Scrisorile de recomandare sunt o componenta extrem de importanta din aplicatia la institutii de invatamant de peste hotare. Scrisorile confirma, intaresc si completeaza imaginea aplicantului creata de foaia matricola. Ele atesta faptul ca elevul/studentul are calitatile necesare pentru a face fata cerintelor dipomei la care aspira. Competitia la multe dintre aceste scoli este acerba si o scrisoare de recomandare deosebita il va ajuta pe elevul dumneavoastra sa fie remarcat dintre miile de alti candidati.
Mai jos veti gasi sfaturi pt. redactarea unei astfel de scrisori.

Ce trebuie sa faceti inainte de a redacta scrisoarea:
Trebuie sa il cunoasteti bine pe candidat. Nu este nimic mai daunator unei aplicatii ca o scrisoare de recomandare scrisa in termeni vagi si pe un ton distant. Cu cat scrisoarea este mai personala si da detalii specifice, cu atat comitetul de admitere va lua recomandarea mai in serios. De aceea este ideal sa aflati informatii nu doar despre reusitele academice ale candidatului, ci si despre obstacolele pe care a trebuit sa le depaseasca pentru a ajunge acolo sau despre ambitiile profesionale.
Cereti candidatului sa va dea:
1. Foaia matricola
2.  CV-ul si o lista cu activitatile extra scolare
3. o copie a eseului principal pe care il va include in aplicatia sa
Aceste documente va vor ajuta
– sa aflati cat mai multe despre reusitele academice, abilitatile intelectuale si interesele personale ale candidatului
– sa creati o scrisoare de recomandare care sa fie in ton cu restul dosarului
– sa imbunatatiti aplicatia candidatului prin a mentiona un aspect important din viata, personalitatea, intelectul elevului care lipseste din aceste documente sau prin a discuta eventualele slabiciuni prezente in aplicatie (o nota mica cauzata de un profesor dificil, lipsa de activitati extrascolare cauzata de dificultati financiare). Scrisoarea de recomandare ofera prilejul de a aborda aceste slabiciuni si a descrie orice circumstante atenunate.
Daca realizati ca nu puteti scrie o scrisoare de recomndare buna din orice motiv, atunci este cel mai bine sa refuzati politicos si sa-i sugerati elevului sa ceara unui alt profesor. O scrisoare lipsita de entuziasm nu va impresiona pe nimeni din comitetul de admitere. Refuzul dvs. de a scrie scrisoarea va fi de apreciat in cazul in care nu aveti o parere pozitiva despre candidat si este alternativa dorita in cazul in care ar trebui sa scrieti o scrisoare care sa il prezinte pe candidat intr-o lumina proasta.
Trebuie sa aflati cat timp aveti disponibil pentru a redacta scrisoarea. In mod obisnuit, candidatul ar trebui sa va anunte cu cel putin 2 saptamani inainte de termenul limita.
Trebuie sa aflati daca mai sunt si alte tipuri de forme pe care trebuie sa le completati. Unele scoli au formulare speciale si preferinte legate de felul in care scrisorile trebuie trimise (unele vor ca scrisorile sa fie trimise prin posta  direct de catre profesor, iar altele vor ca scrisorile sa ajunga impreuna cu intreaga aplicatie si altele prin email).
Redactarea Scrisorii
Scrisoarea de recomandare este practic un eseu in care profesorul povesteste comitetului de selectie anecdote din interactiunea lui cu elevul/studentul. Aceste anecdote/exemple trebuie bine alese pentru a sublinia calitatile personale si intelectuale ale candidatului. Ca orice eseu are o introducere (un paragraf), un cuprins (1-3 paragrafe) si o concluzie (un paragraf).
INTRODUCEREA
1.  ideal, pagina ar avea antetul scolii
2. scrisorile contin fie in coltul de dreapta sau stanga sus numele, functia si informatia de contact ale profesorului. Alternativ, puteti pune aceasta informatie si la baza scrisorii.
3. data la care este scrisa scrisoarea
4. scrisorile pot fi adresate unei anumite persoane (cazul ideal), de obicei decanului de admitere de la universitatea la care aplica elevul. Numele se gasesc pe internet si elevul are datoria sa vi le dea. Daca nu aveti numele, atunci scrieti: “To whom it may concern: “
5. urmeaza prezentarea profesorului
– ce diploma detine (BSc/BA, MSc/MA, PhD):
– de cati ani preda
– la ce materie (puteti mentiona reusitele dumneavoastra ca profesor, poate ati primit un premiu pentru activitatile pedagogice, poate ati publicat un manual, faima dumneavoastra va ajuta scrisoarea intr-un mod pozitiv)
– la ce liceu preda (care este reputatia liceului? cel mai bun din judet? in primele 10 din tara? mentionati ceva laudabil despre liceu)
6. in ce context l-ati cunoscut pe elev (in clasa, la meditatii, in activitati extra-scolare)
7. de cat timp il cunoasteti pe candidat? Este foarte important sa indicati de cand il cunoasteti pe candidat deoarece cu cat relatia este mai veche, cu atat caracterizarea candidatului va fi mai credibila.
CUPRINSUL
In aceasta portiune a scrisorii, puteti descrie cateva (2-3) dintre cele mai remarcabile calitati ale candidatului. A enumera calitatile nu este de ajuns! Alegeti si descrieti cateva exemple reale (fapte sau intamplari) care dovedeasca comitetului de selectie ca acest candidat poseda cu adevarat calitatile mentionate.
Din punct de vedere profesional, puteti sa descrieti (alegeti 2-3 dintre cele mai relevante):
– cunostintele candidatului
–  nivelul de inteligenta
– rezultatele academice
–  puterea de munca
–  ambitia
– perseverenta
–  maturitatea
– auto-disciplina
– alte aptitudine intelectuale
– interesele sale
Din punct de vedere personal puteti discuta:
– caracterul candidatului
– personalitatea acestuia
– aptitudinile sociale (relatiile pe care le are cu profesorii si colegii si abilitatea sa lucreze in echipa )
– participarea la activitati extra-scolare
– munca de voluntariat si in sprijinul comunitatii
Este indicat sa comparati candidatul cu alti elevi/studenti din acesiasi categorie sau categorii superioare. Fiti cat mai exacti cu aceste comparatii. Unde se situeaza elevul in clasamentul dumeavoastra personal, sau cel al scolii? Este printre primii din clasa? din oras? din judet? din tara? De multe ori clasamentul se exprima in engleza ca top 1% , 10% or 25% of his class. Sau puteti sa spuneti ca este cel mai bun elev pe care l-ati avut in 10 ani de invatamant sau dintre cei 100 de elevi carora le-ati predat. Daca aveti experienta cu elevi/studenti din clasele superioare, puteti sa il comparati cu acestia.
Tot in aceasta portiune puteti oferi o explicatie credibila sau prezenta circumstante atenuante pentru eventualele aspecte mai slabe din aplicatia elevului. Daca scuza nu este suficient de convingatoare este de preferat sa nu mentionati stituatia deloc.
CONCLUZIA
Incheiati scrisoarea cu o evaluare generala a sanselor reale pe care candidatul le are sa faca fata cu succes educatiei riguroase pe care scoala respectiva o ofera. Adaugati numele dumneavoastra si oferiti sa raspundeti la alte intrebari (anumite scoli contacteaza profesori prin telefon sa discute scrisoarea mai in detaliu). Daca nu ati scris un mod de contact pe prima pagina, atunci puteti sa il puneti aici, la sfarsit.
Ce se intampla dupa ce ati terminat de redactat scrisoarea:
Salvati scrisoarea. Elevul/studentul va aplica probabil la mai multe institutii sau burse si este bine sa o aveti la indemana pe viitor. De asemenea, o puteti folosi ca model cand un alt elev va va cere o recomandare. Desi este crucial ca fiecare scrisoare de recomandare pe care o scrieti sa fie personalizata, anumite aspecte ale scrisorii pot fi reciclate pentru alte scrisori.
Asigurati-va ca scrisoarea ajunge la destinatie respectand regulile impuse de scoala respectiva. Unele scoli cer profesorilor sa trimita scrisoarea prin posta, altele au un formular pe internet sau cer ca scrisoarea sa fie inmanata studentului care o va trimite impreuna cu celelalte documente din pachetul de aplicatie.
Sfaturi generale
– Limbajul folosit in scrierea scrisorii trebuie sa fie foarte pozitiv si convingator, dar nu exagerat sau nesincer.
– Lungimea ideala a scrisorii trebuie sa fie o pagina si jumatate sau doua cel mult. Daca aveti o scrisoare cu mult mai scurta, atunci comitetul de selectie poate considera ca nu prea aveti ce spune despre elev si deci nu il cunoasteti bine.
– Cele mai bune scrisori de recomandare iau in considerare si scoala la care candiatul aplica. Daca sunteti familiarizati cu scoala (stiti ca este renumita pentru studiile de politica, sau matematica etc.) si candidatul are aspiratii si potential in acele domenii, atunci puteti mentiona asta in recomandare. De asemenea, puteti scrie in recomandare daca stiti ca scoala respectiva este favorita candidatului. Incercati sa explicati de ce candidatul isi doreste sa ajunga acolo si mai ales daca are motive bune (care sunt domeniile in care scoala respectiva exceleaza si cum coincid cu interesele candidatului).
– Se spune ca aceste scrisori sunt citite si pentru a identifica ce nu este scris in ele sau ce este subinteles. De exemplu, daca un profesor considera ca poate scrie o recomandare buna unui elev dar elevul respectiv are inteligenta medie, atunci profesorul probabil nu va mentiona inteligenta elevului in scrisoare, si va pune accentul pe alte aspecte ale personalitatii candidatului. Un alt exemplu ar fi despre munca in echipa. Daca profesorul mentioneaza ca elevul lucreaza mai bine singur, atunci cititorul scrisorii poate trage concluzia ca elevul nu lucreaza bine in echipa si are dificultati in relatiile cu colegii.
Mentiune speciala: scrisori de recomandare pentru programe de master sau doctorat
Scrisorile pentru programe de master sau doctorat difera in principal in portiune de CUPRINS a scrisorii. Profesorul trebuie sa puna mai mult accentul pe calitatile necesare in domeniul respectiv de cercetare si potentialul de care a dat dovada  candidatul in acel domeniu si mai putin pe calitati personale, acestea fiind mentionate de obicei cand au legatura directa cu domeniul respectiv. Este recomandat sa oferiti exemple concrete privind reusitele candidatului in aria de expertiza. Impactul pe care candidatul il va avea intr-un anumit domeniu poate fi mentionat. Altfel, sfaturile de mai sus se aplica in continuare.
Daca doriti sa aveti acces la cateva exemple reale de astfel de scrisori, va rugam sa ne scrieti pe adresa: [email protected].