Studiu de Caz: o studenta fara suficient ajutor financiar in SUA

  1. Acasă
  2. Statele Unite
  3. Studiu de Caz: o studenta fara suficient ajutor financiar in SUA

Cum spuneam in posturile anterioare, ajutorul financiar pe care il primiti de la universitatile din SUA poate fi imprevizibil, si exista sansa sa nu primiti atat cat aveti nevoie. In cele ce urmeaza, o studenta romanca din SUA care avea de platit mai mult decat isi putea permite ne povesteste din experienta ei:

„Dupa o lunga perioada in care m-am pregatit si mi-am depus dosarul la diferite scoli din Statele Unite, cea mai buna oferta din punct de vedere financiar insemna o contributie in valoare de 9.400$. Oferta venea din partea unei mici (1200 studenti) scoli private din statul New Hampshire. Initial, oferta lor insemna o contributie in valoare de aproximativ 10.500$, dar am decis sa imi incerc norocul si sa incerc sa “negociez “ un pret mai mic. Persoana de contact din biroul de admitere parea foarte prietenoasa, asa ca dupa ce i-am explicat situatia financiara, am reusit sa o conving sa imi dea cu aproximativ 1000$ mai mult pe an. Ma intreb daca printre cititorii acestui articol se afla altii care au incercat sa negocieze. Daca da, care a fost rezultatul ?
Chiar si cu cei 1.000$ in plus, familia mea nu isi putea permite sa plateasca jumatate din suma (4.700$) pentru primul semestru. Au facut un imprumut la banca, au vandut ceva teren ce il detineau si au sperat ca totul va fi mai bine pe viitor. Am apelat la alti studenti romani in Statele Unite  pentru sfaturi. Cei cu care am vorbit mi-au spus ca pot munci 20 de ore pe saptamana in campus si ca voi putea castiga aproximativ 5.000$/an in felul acesta. Parintii mei m-au sustinut de la inceput, dar le-am promis ca nu vor trebui sa imi plateasca decat primul an. Primul semestru l-am petrecut in Franta datorita unui program pe care scoala l-a implementat, asa ca pe cand m-am intors pentru al doilea semestru, toate slujbele erau ocupate. Chiar daca am intrebat inainte sa ma intorc in campus unde m-as putea angaja si am contactat persoanele respective, raspunsul a fost mereu acelasi: nu avem posturi libere.
Cand m-am intors in campus pentru al doilea semestru, am decis sa imi incerc norocul la cantina campusului. Mi s-a spus ca acolo am cele mai mari sanse sa primesc o slujba, asa ca m-am dus si am completat un formular (ceva de genul job application). Mare surpriza, nu m-a contactat nimeni, asa ca m-am dus si am vorbit cu managerul care face angajarile. Dupa multe vizite (am fost insistenta), a fost de acord sa ma angajeze cu conditia sa lucrez un eveniment in luna mai. Asta se intampla in luna februarie. Am ajuns pana la urma sa lucrez 3 ore pe saptamana in luna aprilie, plus acel eveniment. Managerul auzise numai lucruri bune despre mine, insa nu a putut sa imi ofere o slujba peste vara. Am decis totusi sa imi petrec aproape toata vara in SUA, cu gandul ca imi voi gasi ceva (legal !) de lucru. Nu puteam sa imi permit sa platesc pentru absolut nimic, dar unul dintre profesori s-a oferit sa ma gazduiasca pe timp de vara. Intre timp, am continuat sa ii reamintesc managerului de la cantina ca sunt in zona, lucru care a dat roade atunci cand unul din angajati s-a imbolnavit si nu aveau cu cine sa il inlocuiasca. Incet, am ajuns sa fiu asistenta managerului pnetru restul verii si de atunci am avut prioritate la orele pe care voiam sa le lucrez si tipul de slujba.
Intre timp, mi-am gasit o a doua slujba : ghid pentru vizitatorii facultatii. Ma plateau minimul pentru statul New Hampshire, dar cand nu aveam vizitatori puteam sa imi fac temele. O alta slujba pe care o vanam de ceva vreme era cea de Resident Assistant. Fiecare camin are cel putin un RA care (pe scurt) are grija de camin si de bunastarea rezidentilor. Pe langa faptul ca munca nu era deloc grea, vanam slujba pentru ca :

  1. Nu avea un orar fix de lucru.
  2. Primeam propria mea camera.
  3. Camera era gratis (adica plateam aproximativ 6.000$ mai putin pe an !)

Norocul a fost iarasi de partea mea. Unul dintre RAs a fost dat afara in mijlocul semestrului, iar eu am fost selectionata pentru slujba in urma unui interviu. Am ajuns de la a fi in cautare disperata a unei slujbe in primul an la a avea 3 slujbe care m-au ajutat considerabil sa platesc facultatea.
Nu stiu voua, dar mie cand imi merge prea bine, trebuie sa se intample ceva rau ca sa se restabileasca echilibrul. Situatia economica in Romania se inrautatise si mama mi-a dat vestea ca i se va taia salariul cu 25%. Mama aducea cei mai multi bani in familie, asa ca vestea asta era extrem de proasta. Am decis ca e posibil sa folosesc informatia in avantajul meu. Inainte sa trec mai departe, doua lucruri :

  1. Suma pe care o ai de platit scolii va creste in fiecare an, lucru pe care eu nu l-am stiut inainte sa vin. M-am trezit doar ca am de platit aproape 2.000$ in plus.
  2. Nu pot sa repet destul cat de important e sa fi un student valoros (nu doar din punct de vedere academic), sa ai profesori care sa te sustina, si sa te preceada reputatia. In felul asta, ai ceva de oferit si esti un student pe care nu are vrea sa il piarda. Desi toate cele enumerate erau in avantajul meu, mi s-a cerut sa le trimit (modificarea in) legea respectiva ca dovada ca povestea spusa de mine e adevarata.

Dupa o lunga perioada de asteptare, am primit vestea ca imi pot mari ajutorul financiar cu aproximativ 1.200$ pe an. O mica victorie, dar importanta. De atunci incoace, am inceput inca o slujba ca Research Assistant si voi incepe sa lucrez ca Peer Tutor in toamna. A trebuit sa renunt la orele de la cantina, dar am pastrat relatii excelente cu managerii astfel incat ma pot intoarce acolo oricand. Momentan, platesc 960$ pe semestru din propriul buzunar, reusind astfel sa imi tin promisiunea facuta parintilor.
Ce am invatat din experienta mea :

  • Insista si persista! Daca vrei ceva cu adevarat, atunci trebuie sa lupti pana la capat.
  • Respecta-ti locul de munca si oamenii cu care lucrezi. Respectul pe care il vei primi in schimb nu poate decat sa te ajute.
  • Economiseste cat mai mult ! Eu inca nu mi-am cumparat telefon mobil, asa ca cheluielile mele se rezuma la costuri legate de spalatul hainelor, carti pentru cursuri, iar ocazional o noua aditie la garderoba.
  • Incearca sa ii cunosti pe cei care lucreaza la facultate. Fiind de unul singur intr-o tara straina, nu strica sa ai “aliati”. Niciodata nu stii cand si in ce fel te vor ajuta. „
Sa nu cadeti insa in extrema cealalta, si sa presupuneti ca toata lumea are mari dificultati financiare in SUA. Eu povesteam intr-un post anterior despre cazul meu, mult mai fericit.
Meniu