Voluntarul Lunii Decembrie din filiale: Roxana Mitroi, LSRS Olanda

  1. Acasă
  2. Blog
  3. Voluntarul Lunii Decembrie din filiale: Roxana Mitroi, LSRS Olanda

RoxanaMitroiRoxana Mitroi este voluntarul lunii decembrie în filiala LSRS din Olanda, unde își desfășoară, în prezent, studiile universitare.

Cine ești tu, Roxana Mitroi ? Spune-ne mai multe despre tine.
Cineva îmi spunea acum ceva vreme că unul dintre cele mai dificile lucruri de făcut este să vorbești despre tine scurt și la obiect și să știi să te „vinzi”. În această situație mă aflu și eu acum. Dacă ar fi să vă spun totul despre mine, ar fi o scriere destul de extinsă căci eu sunt caracterizată prin complexitate și o mare, mare modestie. Dacă vorbim despre fapte, atunci pot să mențin totul mai scurt. Momentan, mă aflu în ultimele stadii ale studiului de licență în International Tourism Management la Stenden University of Applied Sciences, Leeuwarden. Începând din ianurie, voi fi student Eramus pentru un semestru în cadrul Universidad Rey Juan Carlos din Madrid, iar apoi mă voi întoarce în Olanda pentru ultima parte a studiilor și anume Plasamentul Industrial în Randstad și apoi predarea lucrării de dizertație. Toate aceste călătorii pe care le întreprind sunt un mod de a trăi, pentru că am descoperit că mă aflu într-o continuă căutare de provocări din punct de vedere profesional. Tot din acest motiv, în decembrie 2012 am fost aleasă membru al echipei de prezentatori a Enactus Stenden Leeuwarden pentru competiția națională Enactus The Netherlands, iar în martie 2013 am devenit membru plenar al Toastmasters International – Stenden Toastmasters Club și în scurt timp voi termina primele două cursuri – Competent Communicator and Competent Leadership.
Cu ce te ocupi și în ce proiecte te-ai implicat în ultima vreme în LSRS Olanda?
Cum LSRS Olanda este o filială așa de micuță și dispersată, activitățile echipei sunt împărțite, pornind de la comunicare internă și externă până la definirea și organizarea micilor evenimente pe care le pregătim. 2013 nu a fost un an propice dezvoltării filialei, la începutul anului academic în septembrie având doar trei membri activi. Astfel, evenimentele pentru 1 Martie și 1 Decembrie au fost de mică amploare, dar semnificative, urmând același model de a împărți fluturași atrăngând atenția la semnificația și importanța zilei respective și câte un mărțișor ori o bucățică de plăcintă cu mere specific românească. Poate pare nimic, dar în Leeuwarden unde locuiesc și învăț eu, această acțiune a adus doi posibili noi membri LSRS Olanda, posibilitatea unui parteneriat cu o societate studențească și oportunitatea de a avea o pagină pe website-ul intern al Stenden University.
Cât timp aloci acțiunilor de voluntariat LSRS?
Timpul alocat voluntariatului LSRS depinde în mare parte de o varietate de factori. Uneori, 3-4 ore pe săptămână sunt îndeajuns, alteori, am nevoie de mai mult de 10 ore pe săptămână pentru a-mi îndeplini toate îndatoririle. Spre exemplu, sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie au fost perioadele aglomerate din cadrul LSRS Olanda, având în vedere faptul că încercăm să stabilim bazele formale în care ne desfășurăm activitățile, pe lângă micile evenimente organizate cu ocazia Zilei Naționale a României. În orice caz, tot ce fac pentru LSRS este ‚muncă’ făcută din suflet, iar orele pe care le aloc voluntariatului contează prea puțin.
Ce îți place în LSRS?
Zi de zi, LSRS îmi demonstrează că indiferent în ce parte a planetei te afli, mereu vei găsi ajutor în caz de nevoie. Este cu adevărat impresionant felul de oameni pe care îi atrage LSRS – oameni cu adevarate valori, oameni cu cele mai diverse calități din punct de vedere intelectual, profesional și personal, războinici care uniți luptă pentru o cauză minunată – îndreptarea înapoi spre România a tinerilor români și schimbarea stereotipurilor. Aceștia sunt oameni care doresc să arate că sunt altfel decât se spune, oameni pe care sunt mândră că îi cunosc.
Într-un an de zile ai fost realesă Voluntarul lunii în filiala ta, ce înseamnă aceasta pentru tine?
Bineînțeles că și de această dată am fost la fel de surprinsă; vestea a fost cel puțin neașteptată. Însă este o dovadă a faptului că a fi activ, perseverent și implicat trup și suflet în ceea ce faci nu poate fi decât benefic, recunoscut și răsplătit. Și nu în ultimul rând, este un motiv de mândrie personală.